Get Adobe Flash player

Alin Artimon: Consider ca punctul acesta nu e un esec

Scris de Sorin Rogoz – CARANSEBEŞ – Antrenorul echipei FC Caransebeș, Alin Artimon, apreciază evoluțiile elevilor săi, din ultimul timp.

La finalul meciului FC Caransebeș – F.C. Bihor Oradea, scor 2-2, din cadrul ultimei etape a returului Ligii a II-a de fotbal, Seria a II-a, cei doi tehnicieni au participat la obișnuita conferință de presă.

Alin Artimon: „Am încheiat cu un punct o săptămână complicată, în care jucătorii au reuşit să treacă peste o perioadă nu tocmai favorabilă, deşi rezultatele din ultimul timp ar fi trebuit să ne confere mai multă linişte. Eu îi felicit pentru că, din punctul meu de vedere, e cel mai bun joc pe care l-am realizat până acum, e cea mai bună exprimare ofensivă, doar că am fost naivi de două ori şi asta ne-a costat două puncte. Meritam mai mult, o victorie, dar trebuie să învăţăm că nu avem voie să greşim mult. Atunci când am greşit foarte puţin am făcut puncte. Ce e bine e că am continuat o serie de şapte jocuri fără înfrângere. Ce e bine e că ne-am exprimat mult mai bine pe faza de atac decât în meciul cu Pâncota şi că am continuat să adunăm puncte, cel de azi putând să fie unul decisiv. Eu sunt încrezător şi nu consider acest punct un eşec. Părerea celorlalţi, de lângă noi… Mă interesează părerea unui singur om, a domnului primar. În rest, nu mă interesează ce părere au dumnealor”.

Călin Cheregi: „În primul rând aş vrea să le mulţumesc jucătorilor pentru modul în care au abordat acest joc, pentru modul în care au respectat sarcinile tactice. Aş vrea să evidenţiez debutul juniorului Ban, născut în 1997, care şi-a încununat frumoasa evoluţie cu o reuşită, fiind marcatorul primului gol. Pentru mine, personal, acest punct înseamnă mult, înseamnă un imbold motivaţional”.

Sursa: http://www.caon.ro/alin-artimon-consider-ca-punctul-acesta-nu-e-un-esec/1519653

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*