Get Adobe Flash player

Alin Artimon: Suntem jos si fiecare punct este foarte important

Scris de Sorin Rogoz – CARANSEBEŞ – Consideră antrenorul echipei F.C. Caransebeş, Alin Artimon, înaintea meciului cu C.S. Mioveni, din Liga a II-a de fotbal.

Joi, 12 martie, la Stadionul Municipal din Parcul Teiuş a avut loc conferinţa de presă săptămânală susţinută de staff-ul tehnic al echipei gugulane. De această dată, antrenorul principal Alin Artimon a venit însoţit de marcatorii celor două goluri care au adus victoria caransebeşenilor în meciul de sâmbăta trecută cu Şoimii Pâncota, Marius Tomozei şi Constantin Stoica.

„Ne aflăm în faţa unui test important, în faţa unui joc greu, cu una dintre echipele bune ale seriei, care se pregăteşte temeinic pentru revenirea în Liga I, dovadă fiind renovarea stadionului şi paşii pe care administraţia locală din Mioveni îi face pentru a asigura o infrastructură performantă echipei. Sunt convins că şi echipa îşi doreşte să ţină pasul cu aceste investiţii, aşa că vom avea un joc extrem de dificil. Chiar dacă Mioveniul are prima şansă, ne ducem să jucăm şi să ne ridicăm la nivelul adversarului. Pentru noi va fi un test util, cu o echipă care stă bine în clasament, pentru a vedea în condiţii normale şi de deplasare la ce nivel suntem. Chiar dacă plecăm cu şansa a doua, asta nu înseamnă că suntem dinainte victime. Trebuie să fim preocupaţi să creştem nivelul de joc”, a spus Alin Artimon.

Sursa: http://www.caon.ro/alin-artimon-suntem-jos-si-fiecare-punct-este-foarte-important/1513774

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*