Armata Romana a fost sarbatorita

Armata Romana a fost sarbatorita

Scris de Răzvan Mihalcea – CARANSEBEŞ – Ceremonii militare de depuneri de coroane de flori s-au desfăşurat duminică, de Ziua Armatei Române, la monumentul generalului Ioan Dragalina din parcul cu același nume, situat în centrul Caransebeşului.

Coroanele de flori au fost depuse din partea autorităţilor locale și județene, garnizoanei, partidelor politice, asociaţiilor de veterani de război și altor instituții din municipiul de pe Timiș și Sebeș.

„Armata, fie că e pace sau război, trebuie admirată, trebuie onorată, iar în fața fiecărui militar, noi, ca civili, trebuie să ne ridicăm pălăria și să-i mulțumim. Cred că pe viitor, instituțiile statului trebuie să înțeleagă că Armata este o prioritate, este siguranța pentru tot ceea ce clădim astăzi”, a spus primarul Marcel Vela.

Manifestările s-au încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare, în aplauzele celor câteva sute de localnici care au profitat de vremea superbă de toamnă și au asistat la ceremonii. Tot de Ziua Armatei Române, Cercul Militar a găzduit o nouă expoziție marca Liviu Groza, unde reputatul istoric a prezentat documente originale și inedite despre campania din Vest a Regimentului 96 Infanterie din Caransebeș, în cel de-Al Doilea Război Mondial. Hărți pentru apărarea Banatului sau documente privind arestarea soldaților germani din Caransebeș, ziare ale acelor vremuri, fotografii, scrisori și decorații regale ale eroilor caransebeșeni care au ajuns cu Regimentul 96 până la Budapesta, ordine de luptă și multe alte documente de o valoare excepțională au putut fi admirate de cei prezenți.

„Regimentul 96 Infanterie este, de fapt, urmașul grănicerilor bănățeni, iar acum, prin această expoziție încerc să îi readuc la viață pe colonelul Huza, căpitanul Băbeanu sau sublocotenentul Poiană, doar câțiva din eroii Caransebeșului care au căzut în luptele de eliberare ale Ungariei sau Cehoslovaciei. Aceste documente, peste 100 la număr, trebuiau puse la dispoziția caransebeșenilor ca să știe cine am fost, cine suntem și cine vom fi, aceste documente reprezintă istoria Regimentului 96 Infanterie”, a explicat militarul pasionat de istorie.

Sursa: http://www.caon.ro/armata-romana-a-fost-sarbatorita/1584742