Get Adobe Flash player

Banatul Caransebes, din nou la drum

Scris de Mircea Lepădatu – CARANSEBEŞ – Echipa de volei are un nou antrenor, bulgarul Dimitar Pangarov, care l-a înlocuit pe Dan Banu.

Voleibaliștii de la Banatul Caransebeș și-au reluat duminică, 4 ianuarie a.c., pregătirile după minivacanța de iarnă, pentru că la sfârșitul acestei săptămâni vor intra în focul competițiilor oficiale cu un meci în sferturile de finală ale Cupei României, la Zalău. Marea noutate de la reunirea lotului a fost bulgarul Dimitar Pangarov, noul antrenor al echipei, care îl înlocuiește astfel pe Dan Banu, la ale cărui servicii conducerea clubului a renunțat din cauza rezultatelor foarte slabe.

„Am schimbat antrenorul principal, Pangarov a antrenat foarte mulți ani în Italia, sper să facem o treabă bună împreună”, a precizat președintele clubului, Cristian Stepanescu, aceasta adăugând că se lucrează și la nivelul lotului: „O să încercăm să mai aducem doi-trei jucători, pe fals, pe libero, și dacă Birău nu se va recupera, atunci și pe centru. De plecat nu pleacă nimeni acum, am avut ceva probleme cu Dan Borota dar ne-am înțeles ca el să-și încheie contractul cu noi în vară, au fost ceva nemulțumiri că i-am penalizat financiar din cauza rezultatelor slabe. Dacă vor aduce câteva victorii în retur, salariile vor reveni la normal. Noi dacă am fi câștigat meciuri pe care le-am avut în mână, cu Șimleu, cu Dej, cu CSM București și cu Baia Mare, astăzi eram cel puțin pe locul 5 și nu am fi penalizat jucătorii”.

Deja la primul antrenament a fost testat bulgarul Aleksandar Gorbatkov, un fals de 25 de ani și 2,02 metri, care vine din campionatul iranian. Schimbări au apărut și la nivelul conducerii clubului, deciziile fiind luate de câteva zile de un Consiliu Director, alcătuit din președintele Stepanescu, vicepreședintele Cornel Viziru, fost antrenor la loturile naționale de juniori și tineret de volei ale României și fostul internațional al Politehnicii Timișoara și Unirii Dej, Adrian Ardelean, pe post de consilier sportiv.

Sursa: http://www.caon.ro/banatul-caransebes-din-nou-la-drum/1491986

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*