Banatul si-a adus ridicator din Columbia

Banatul si-a adus ridicator din Columbia

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Si nu unul oarecare, ci chiar coordonatorul naționalei columbiene de volei, Juan Camillo Ambuila.
Columbianul în vârstă de 24 de ani a semnat deja un contract pe un an cu clubul gugulan și urmează să sosească în luna august la Caransebeș, pentru a începe pregătirile sub comanda noului antrenor al Banatului,Răzvan Parpală. Ambuila nu este la prima experiență în voleiul european, ridicătorul columbian activând în urmă cu două sezoane în campionatul Greciei, la PAOK. Acesta îl va înlocui la Caransebeș pe Laurențiu Vânătoru, căruia clubul nu i-a mai prelungit contractul. Rămâne în schimb la echipă, pe același post cu Ambuila, Ionuț Teleleu, care a ajuns la o înțelegere cu managerii Banatului.

„Din lotul vechi au rămas ridicătorul Teleleu, centrulBirău, Sergiu Diaconescu pe libero, secundul de atac Aivars Petrsevics și mai negociem cu Andrei Laza. Am semnat deja cu un libero bulgar, Vasiliev, de la CSKA Sofia, cu Bogdan Nan pe secund și cu ridicătorul naționalei Columbiei, Juan Camilo Ambuila. Mai negociem cu un centru și cu doi secunzi, însă până nu se concretizează nu putem da nume. De asemenea, căutăm jucător pe poziția de fals, am văzut foarte mulți, însă deocamdată suntem la faza de discuții”, a precizat managerul clubului de pe Timiș și Sebeș, Cornelia Vlaicu.

Sursa: http://www.caon.ro/banatul-si-a-adus-ridicator-din-columbia/1668374