Bogdea incearca sa preia puterea in PSD Caransebes

Bogdea incearca sa preia puterea in PSD Caransebes

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – A spus-o primarul Felix Borcean, după ultima ședință a Consiliului Local Caransebeș, în care liderul grupului PSD, Florin Bogdea a lansat mai multe acuzații la adresa fostei și actualei conduceri a municipalității, inclusiv la cea a actualului lider al social-democraților din municipiu, Bebe Iova, cu privire la vânzarea unui teren către un investitor.

În debutul ședinței, Bogdea a declarat că afacerea cu SC TERACON SRL are un iz penal și va face obiectul unor dosare penale. Ce înseamnă afacerea Teracon? Un teren achitat integral în anul 2008 cu peste 330 mii lei, pe care nu s-a mai realizat investiția, și pentru care în 29.11.2016 s-a aprobat în Consiliul Local revocarea, cu unanimitate de voturi, a contractului de vânzare-cumpărare pentru a fi relocat pentru extindere investiție către TMD Friction, Primăria urmând să restituie banii primiți.

Bogdea a lansat acuzații dure la adresa fostului primar Marcel Vela și a fostului viceprimar Bebe Iova. „Noi am făcut un HCL în octombrie în necunoștință de cauză. Practic, prin HCL noi luăm terenul înapoi și dăm banii, bani pe care noi suntem acum culpabili să-i plătim. […] Bebe Iova dacă e responsabil să răspundă. Vela, în loc să facă notificarea către Teracon prin care aceștia ar fi pierdut și banii, și terenul, face la notar (notarul Schinteie Petru, fost președinte PSD Caransebeș – N.R.) un act adițional la contract, e răspunzător dumnealui. Îmi spune Vela la telefon: <<Băi, Florine, păi tu ții cu Primăria sau cu…>>. Uite că țin cu Primăria. […] Faceți ce vreți, dacă dumneavoastră ca primar nu faceți sesizarea penală, o să o facem noi consilierii PSD”, a spus, printre altele, Bogdea în declarația sa, după ce și-a redus la tăcere un coleg de la PSD, care încercase să intervină: „Domnu’ Ardelean, v-am spus că eu vorbesc acum, vă rog…”.

„Nu poți să vii să spui că ai votat în necunoștință de cauză. Puteai să spui dom’ne, nu știu despre ce e vorba, nu votez, mă abțin”, a fost replica lui Borcean pentru Bogdea.

Nu știu ce vor cei de la PSD

La finalul ședinței, edilul a pus acuzațiile lui Bogdea pe seama intenției acestuia de a prelua puterea în PSD Caransebeș, de la Bebe Iova. „A fost, în opinia mea, un monolog, am observat desfășurarea de forțe cu cameramani aduși pentru a se autoglorifica domnul consilier Bogdea. În opinia mea, mi s-a părut a fi o tentativă de preluare a puterii în PSD Caransebeș, pentru că în ceea ce afirmă domnul consilier nu este altceva decât o incriminare și a actualului președinte al PSD Caransebeș. Practic aceste lucruri, legale sau ilegale, s-au făcut din 2008 dar legalitatea sau ilegalitatea lor nu se poate demonstra în niciun caz în Consiliul Local. Din punctul meu de vedere, tot ceea am făcut noi până în prezent este absolut legal, bazat pe acte, pe consultarea juriștilor, cu parafa notarului, toate perfect legale în opinia mea, dar evident cine sunt eu să spun dacă un lucru este sau nu legal? Instanța poate spune asta”, a precizat Felix Borcean.

Edilul crede că atitudinea grupului PSD poate însemna și faptul că social-democrații vor să blocheze investițiile în Caransebeș pentru ca în 2020 să câștige Primăria. „Atitudinea grupului PSD, dirijat de președintele lor… Nu știu practic ce urmăresc, ce jocuri fac, doresc să oprească investițiile, să nu realizăm nimic în acest mandat pentru a-și deschide calea la viitoarele alegeri, crezând că stagnând 4 ani din cauza atitudinii lor, ei ar putea obține funcția de primar al Caransebeșului sau un număr mare de consilieri. În opinia mea este o pistă greșită. Singurul lucru pe care noi ni l-am dorit este de a veni în sprijinul celui mai puternic și serios investitor din Caransebeș prin scoaterea la licitație a acestui teren, fără a mai parcurge o procedură destul de îndelungată care nu ar fi în sprijinul investitorului. Tot ceea ce am încercat să facem a fost strict pentru a ajuta la dezvoltarea investiției TMD. Sunt foarte curios să văd dacă grupul PSD va adopta aceeași poziție opacă împotriva acestui mare investitor. Există și alte variante pentru a-i determina să voteze, pentru că mi se pare absolut absurd să refuzi o astfel de investiție, vom vedea ce se va întâmpla”, a mai adăugat edilul.

Au mai fost și alte subiecte în ședința Consiliului Local Caransebeș care au suscitat dezbateri destul de aprinse, însă asupra acestora vom reveni în edițiile viitoare.

Sursa: http://www.caon.ro/bogdea-incearca-sa-preia-puterea-in-psd-caransebes/1841945