Get Adobe Flash player

Borcean a scapat de o povara de un milion de euro

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Municipalitatea din Caransebeș a ieșit cu bine din litigiul cu constructorii campusului de la Colegiul Național C.D. Loga, care ceruseră în instanță aproape 1 milion de euro, reprezentând actualizarea contravalorii lucrărilor efectuate anul trecut cu rata inflației din perioada 2008-2016.

Curtea de Apel Timișoara s-a pronunțat definitiv zilele trecut în litigiul cu CIV Group, dând dreptate Primăriei Caransebeș, decizie care l-a mulțumit pe primarul Caransebeșului, Felix Borcean, un eventual eșec însemnând o povară economică foarte mare pentru bugetul local.

 „Am primit una din puținele vești bune din ultima vreme și anume faptul că municipalitatea a câștigat un proces în care i se imputa o sumă de aproximativ 1 milion de euro pentru niște lucrări executate la campusul de la Colegiul C.D. Loga. Îi mulțumesc doamnei avocat Galanton pentru modul profesionist în care ne-a reprezentat. Ar fi fost o pierdere uriașă, respirăm ușurați pentru că trebuie să recunosc era o povară foarte mare, pe care dacă am fi pierdut-o activitatea Primăriei ar fi avut serios de suferit în anul care urmează și în tot mandatul”, a punctat Borcean.

Edilul a mai subliniat și că decizia angajării unui avocat profesionist a fost una bună, chiar dacă în Consiliul Local a stârnit numeroase controverse. „Fiind vorba de o sumă foarte mare care i se pretindea Primăriei, am apelat la un avocat profesionist și în Consiliul Local doar liberalii au votat pentru angajarea unui avocat, cei de la PSD spunând că Primăria are juriști. Fiind un proces de asemenea importanță și anvergură, implicând o asemenea sumă, am crezut că este absolut necesar să angajăm un avocat, și s-a dovedit că această alegere a fost una bună”, a mai adăugat Felix Borcean.

Sursa: http://www.caon.ro/borcean-a-scapat-de-o-povara-de-un-milion-de-euro/1852985

Un răspuns la Borcean a scapat de o povara de un milion de euro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*