Cadou special pentru episcopul Caransebesului

Cadou special pentru episcopul Caransebesului

Episcopul Caransebeșului, Lucian Mic, a primit un dar de suflet de la primarul municipiului de pe Timiș și Sebeș, Marcel Vela.
Chiar în ziua în care a fost deschisă oficial Ruga de la Oraș, care a coincis și cu sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, edilul i-a dăruit celui care păstorește încă eparhia Caransebeșului un toiag de la Muntele Athos, realizat dintr-o ramură de măslin. Potrivit primarului Marcel Velatoiagul merită și trebuie să fie în mâna unui om extraordinar așa cum este episcopul Lucian.

„Pentru că simt că este ultima Rugă de la Oraș în care Preasfințitul păstorește această episcopie, probabil va avea alte îndatoriri bisericești și nu va mai fi aici înCaransebeș la anul, am considerat că este un moment unic să-i dăruiesc acest toiag episcopal, plin de har, credință și rugăciune, confecționat de un călugăr de la Muntele Athos care s-a rugat și ziua și noaptea. M-am despărțit cu greu de acest toiag de suflet dar sunt convins că cel mai binecuvântat loc în care s-ar putea afla este mâna Preasfințitului“, a spus Marcel Vela.

Emoționat, acesta a mai adăugat că este convins că Preasfințitul Părinte va păstori credincioșii de pe alte meleaguri cu acest toiag cu aceeași dăruire, înțelegere și bunăvoire pe care le-a arătat celor din episcopiaCaransebeșului.