Get Adobe Flash player

CARANSEBEŞ – Municipalitatea de pe Timiş şi Sebeş a reuşit să obţină finanţarea necesară, de 18 milioane de lei.

Colegiul Național C.D. Loga din Caransebeș va beneficia în cele din urmă de un campus preuniversitar la standarde moderne. Municipalitatea a redepus proiectul european sistat în 2009 iar eforturile au fost încununate de succes, ADR Vest aprobând zilele trecute finanțarea investiției de peste 18 milioane de lei prin Programul Operațional Regional 2007-2013.

„Vom reabilita liceul și cantina, se va construi o nouă sală de sport iar actuala va fi demolată, deasemenea se vor ridica un internat și un bloc de garsoniere pentru elevii și profesorii de la C.D. Loga și Seminarul Teologic, care vor fi dotate corespunzător. Acest campus vine în interesul elevilor și al cadrelor didactice și va crește ștacheta învățământului din Caransebeș. A fost un vis de-al nostru încă de când am venit la Primărie pentru a reabilita C.D. Loga, care acum devine realitate. Mai mult, vine ca o completare a investiției de 1 milion de lei de la bugetul local, pe care am făcut-o în această vară în reabilitarea celuilalt liceu de tradiție din municipiu, Colegiul Național «Traian Doda»“, a precizat primarul Marcel Vela.

Municipalitatea are la dispoziție 14 luni de la semnarea contractului de finanțare pentru a finaliza campusul de la C.D.Loga.

Sursa: http://www.caon.ro/campus-preuniversitar-modern-pentru-colegiul-c-d-loga/1455540

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*