Get Adobe Flash player

Caransebesenii si-au luat adio de la Cupa!

Scris de Sorin Rogoz – TIMIŞOARA – FC Ripensia Timişoara – FC Caransebeş 1913 6-1 (3-0), în Cupa României la fotbal, ediția 2015/2016.

Scorul a fost deschis în chiar minutul 2, după ce Blănaru a prins un şut bun de pe partea dreaptă, Birăescu a respins în faţă, iar Nanu, pe fază, a şutat din colţul careului de 6 metri, la colţul lung. În minutul 11, tânărul Bona a comis un henţ din imprudenţă, arbitrul a arătat punctul cu var, iar Francescu a fructificat lovitura de pedeapsă, ducând scorul la 2-0.

În minutul 30, gugulanii s-au văzut nevoiţi să facă faţă unei situaţii neplăcute când, după o neînţelegere între Bona şi Birăescu, Nanu a furat balonul, portarul caransebeşean a încercat să recupereze, însă arbitrul a considerat că acesta a faultat, i-a arătat cartonaşul roşu şi a dictat implicit lovitură de la 11 metri. În poartă a intrat Pascal după ce Curelea a fost scos de pe teren, goal-keeper-ul caransebeşean reuşind să apere lovitura de pedeapsă.

Scorul primei reprize a fost stabilit în minutul 41 când, după o centrare de pe stânga a lui Nanu, Trifu a trimis simplu cu capul, din 6 metri, în stânga lui Pascal.

În minutul 67, Mediop a reuşit în sfârşit să înscrie, dejucând pasul la ofsaid făcut de apărarea caransebeşeană şi şutând puternic din marginea careului. În minutul 83 gazdele şi-au majorat avantajul. În minutul următor, acelaşi Blănaru a speculat din nou jocul la ofsaid al caransebeşenilor şi a şutat puternic de pe dreapta, ducând scorul la 6-0.

Golul de onoare a fost înscris în minutul 90 din penalty, de către Stoica, după ce tot el fusese faultat în suprafaţa de pedeapsă.

FC Caransebeș: Birăescu, Stelitano, Bogdanovici, Suciu, Bona (46, Telecican), Săulescu, Cârstoiu (55, Stoica), Dumitru, Stoichițoiu, Curelea (30, Pascal), A. Pissano (55, Suru). Antrenor, Giovanni Pissano.

Sursa:  http://www.caon.ro/caransebesenii-si-au-luat-adio-de-la-cupa/1566920

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*