Get Adobe Flash player

Caransebesul a sarbatorit in strada intrarea in anul Centenarului

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Peste 1500 de caransebeșeni au venit la miezul nopții în centrul municipiului pentru a sărbători trecerea în Noul An alături de cei dragi.

Oamenii au început să se adune în fața scenei încă de la ora 22, pentru a asista la programul propus în acest an de municipalitate, deschis în acest an de Ansamblul “Doina Banatului”. După ora 23 a fost rândul trupei Lambrino să încălzească și mai tare atmosfera, iar după alte 45-50 de minute a urmat momentul cel mai așteptat al nopții: numărătoarea inversă și focul de artificii care a luminat preț de 10 minute cerul Caransebeșului.

„Mă bucur că sunteți foarte mulți, vremea ne și ajută, am urcat pe scenă să vă spun <<La mulți ani!>>, să aveți un an măcar la fel de bun ca și acesta, un an liniștit, un an cu bucurii, cu prieteni, un an alături de familie și să vă simțiți bine în continuare. Vreau să transmit un mesaj de unitate pentru noi toți, caransebeșenii: să fim mai buni, să fim dedicați orașului nostru. La mulți ani!”, le-a spus și primarul Felix Borcean, cu puțin timp înainte de intrarea în 2018, caransebeșenilor veniți în Centru.

Șampania a curs din belșug, Ilinca a urcat apoi pe scenă, după care oamenii s-au îndreptat spre case sau spre localurile și cluburile unde au continuat petrecerea până spre dimineață.

Sursa: http://www.caon.ro/caransebesul-a-sarbatorit-in-strada-intrarea-in-anul-centenarului/1960624

Lasă un răspuns