Get Adobe Flash player

Caransebesul, in lumina andezitului

 Se lucrează din plin la Simpozionul Internaţional de Sculptură Monumentală de la Caransebeş. Potrivit primarului Marcel Vela, „cele 11 opere de artă sculptate în andezit, o rocă dură dar superbă, nu vor mai fi amplasate în cartierele din municipiu, ca şi cele 33 din marmură sau în parcul Teiuş, ca cele 33 de sculpturi realizate din lemn. Vom construi un complex cultural accesibil turistic, inclusiv un muzeu de artă, lângă drumul naţional spre Reşiţa, la intrarea în cartierul Valea Cenchi”.

Roca dură a început să prindă viaţă în mâinile artiştilor veniţi din toate colţurile lumii, iar a fi martor la procesul în sine de creaţie a lucrărilor poate fi de multe ori mai impresionant decât participarea la vernisaj, fiindcă astfel cunoşti povestea lucrării care, practic, prinde forme sub ochii tăi. Lucrarea lui Valeriu Ciumacu, de exemplu, se intitulează „Armonie” şi este realizată, potrivit autorului, în sensul logicii matematice, în timp ce decanul de vârstă al artiştilor prezenţi la Caransebeş, Nicolai Fleissig (Franţa), propune sculptura intitulată „Obelisc”.

Într-o parte a taberei de sculptură îl vedem la lucru pe Max Dumitraş, un reputat sculptor român prezent şi la ediţia de anul trecut, ultima în marmură desfăşurată pe malul Sebeşului. Şi anul acesta, în lucrarea artistului din Sângeorz Băi regăsim un concept plastic foarte drag acestuia, albastrul folosit la casele din Transilvania. Dumitraş este de părere că taberele de sculptură de genul celei din Caransebeş contribuie din plin la dezvoltarea patrimoniului cultural al unei zone.

Cele 11 lucrări realizate la tabăra din Caransebeş au dimensiuni monumentale, şi chiar dacă iniţial ele au fost gândite să fie mai mici decât sculpturile în marmură, având la dispoziţie blocurile mari de piatră, majoritatea sculptorilor s-au antrenat într-un fel de „concurs”, piatra aducându-i un plus de creativitate astfel că au rezultat lucrări dintre care una atinge o înălţime de aproape 4 metri.

Alţi artişti au urmărit forma pietrei, ceea ce este un lucru extraordinar, creând, din ceea ce au găsit în piatră, o adevărată operă de artă. Despre cum vor fi primite ele de critica de specialitate vom scrie pe larg odată cu finalizarea Simpozionului, prevazută pentru data de 9 iulie, ora 17.00.

Lidia Almăjanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*