Get Adobe Flash player

Caransebesul, lovit in plin de masurile fiscale

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Nici bugetul municipiului Caransebeș nu va scăpa de „revoluția fiscală” propusă de Guvern de la 1 ianuarie 2018. Potrivit primarului Felix Borcean, bugetul local ar scădea cu 18 procente, mai mult decât a însemnat bugetul de investiții al municipalității pe 2017.

„Bugetul propriu, strict al nostru, este de 30 de milioane de lei, fără salariile pentru profesori și asistență socială. Prin măsurile fiscale care s-au adoptat recent, bugetul nostru pierde circa 5 milioane de lei. Ca să vă faceți o idee ce înseamnă 5 milioane de lei, noi în acest an am avut alocați pentru investiții 4,5 milioane lei. Pierdem practic mai mult decât bugetul alocat pentru investiții pe anul trecut, când am avut un buget mai mare decât ce se estimează pe anul viitor. Aceștia sunt termenii în care lucrăm anul viitor, e o pierdere de circa 18 la sută”, a spus Borcean.

Edilul este sceptic în ceea ce privește măsurile compensatorii anunțate de Guvern. „E complicat și nu doar Primăria Caransebeșeste afectată. Se centralizează o mare parte din bani pentru a fi alocată în compensație altor primării, doar că aceste compensații pot avea un caracter discreționar, adică fiind un guvern PSD majoritatea compensărilor să meargă către primăriile dragi Guvernului”, a completat Felix Borcean.

Pe lângă scăderea impozitului pe venit, Guvernul a desfiinţat şi alte taxe care erau încasate de primării, ceea ce va afecta serios bugetele locale, fără să mai fie puse la socoteală majorările salariale pe care Guvernul le-a impus fără însă a oferi și sursele de finanțare.

Sursa: http://www.caon.ro/revolutia-fiscala-saraceste-bugetul-caransebesului/1936894

Un răspuns la Caransebesul, lovit in plin de masurile fiscale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*