Get Adobe Flash player

2014

caransebes-2

Victorie ca o gura de oxigen in derbiul banatean. ACS Poli Timisoara – FC Caransebes: 2 – 1Victorie ca o gura de oxigen in derbiul banatean. ACS Poli Timisoara – FC Caransebes: 2 – 1

Scris de M. Hoster – ACS Poli Timişoara şi FC Caransebeş au marcat primul meci din noctură de pe „Dan Păltinişanu” din acest sezon. Gazdele au avut nevoie de două lovituri de la 11 metri pentru a reuşi să înscrie. Până la urmă Belu a înscris din cea de a doua şi a adus avantajul echipei sale. Caramsebeşul a egalat pe final de meci, dar Timişoara a reuşit să marcheze din acţiune şi a fost ACS Poli – FC Caransebeş: 2 – 1.

Dan Alexa a decis să schimbe componenţa echipei faţă de meciurile precedente. Iar din primul moment au intrat în teren Keita şi mult aşteptatul Pedro Henrique, deşi la conferinţa de presă premergătoare meciului el spunea că nu crede că va conta pe noul atacant. Dacă în ceea ce-l priveşte pe primul, influenţa s-a văzut clar, în ceea ce-l priveşte pe Hernrique acesta mai are de lucrat la sincronizarea cu colegii. Totuşi, a reuşit câteva faze bune la poarta adversă.

Prima repriză a fost un albă, niciuna dintre formaţii nu a reuşit să înscrie. Portarul oaspeţilor, Coca, a avut câteva intervenţii bune, scoţând şuturile lui Henrique, în minutul 3, şi Cânu, minutul 14, după un corner. La pauză s-a intrat cu un 0 – 0 oarecum fair-play faţă de desfăşurarea jocului.

Trec mai puţin de zece minute de la startul reprizei a doua şi arbitrul acordă 11 metri la un henţ în care, destul de neclar, „reuşit” de Goşa. Lazăr execută sub orice critică lovitura de penalty şi Timişoara rămâne tot fără gol. La scurt timp Lazăr avea să părăsească terenul, fiind înlocuit. Continuă să citești

Primii pasi in noul an scolar

Scris de Lavinia Predescu – REŞIŢA – Cursurile primului semestru din anul școlar 2014- 2015, au început luni, 15 septembrie, atât pentru preșcolari cât și pentru elevii.

Primul an de școală este o schimbare importantă în viața unui copil, o etapă care aduce cu sine multe emoții, nerăbdare, curiozitate, uneori chiar și teamă. În județul Caraș-Severin, în anul școlar 2014-2015 funcționează 210 clase pregătitoare, constituite în 112 unități școlare. Deși vremea nu a fost tocmai de sărbătoare, ploaia nu a stricat buna dispoziție a „bobocilor“ care, alături de părinți și bunici, au pășit pentru prima dată în sălile de clasă. După ce s-au așezat în bănci, a venit și cel mai dificil moment al zilei – despărțirea de părinți. Contrar așteptărilor, adulții au fost cei mai triști, iar copiii șiau luat rămas bun cu zâmbetul pe buze, nerebdători să asculte povești, să afle lucruri utile și să lege prietenii noi. Cu emoții și bucuria revederii colegilor și profesorilor, și elevii „cu vechime“ au întâmpinat noul an școlar.

Noul an școlar la Caransebeș

Chiar dacă ploaia a dat peste cap festivitățile de deschidere a noului an de învățământ, liceele din Caransebeș s-au dovedit neîncăpătoare pentru sutele de elevi, părinți sau bunici care au venit cu mic, cu mare, să asiste la ceremoniile din prima zi de școală. La Colegiul Național „C.D.Loga“, holul liceului a fost luat cu asalt de toate generațiile de elevi, la fel întâmplându- se și la cealaltă unitate de elită a școlii caransebeșene, Colegiul Național „Traian Doda“. Ambele licee fac sau vor face obiectul unor investiții ample din partea administrației locale, așa cum a anunțat primarul Marcel Vela, prezent în ambele locuri la festivitățile de deschidere. „La «C.D.Loga» avem un proeict european de 18 milioane lei, realizăm un campus preuniversitar modern iar la «Traian Doda» am investit deja de la bugetul local aproape 1 milion de lei ca să schimbăm fața liceului, mai ales că în acest an se împlinesc 100 de ani de existență a acestei unități de tradiție a învățământului din Caransebeș“, a punctat primarul Marcel Vela. Continuă să citești

[youtube_sc url=”http://youtu.be/yeXdmex-ptk” title=”

Serbarile Cetatii, editia 2014″]

Continuă să citești

[print_gllr id=1951]

[print_gllr id=1890]

Ruga de la Caransebes

Gugulanii petrec în aceste zile cu mici, bere și spectacole în aer liber. Este „Ruga de la oraș”, tradiționala manifestare organizată de municipalitate, și mii de gugulani din toată zona au venit în Parcul Teiuș pentru a se bucura de atmosfera de sărbătoare.

Ca-n fiecare an, alaiul de călăreți și dansatori i-a a încântat pe localnici, parada desfășurată prin Centrul Civic fiind aplaudată la scenă deschisă. „Va mulțumesc tuturor, fie că sunteți de pe Valea Timișului, de pe Valea Bistrei, din Caransebeș sau din alte zone, pentru că sunteți și în acest an alături de noi și marcăm un început al bucuriei, al distracției și al bunăvoirii. Această sărbătoare, Ruga de la Caransebeș, este pentru fiecare dintre noi un eveniment important”, le-a spus primarul Marcel Vela miilor de oameni prezenți vineri după amiază în Parcul Teiuș.

  Continuă să citești