Ciresele de la noi sunt cele mai bune

Ciresele de la noi sunt cele mai bune

Scris de Lidia Almăjanu – CARANSEBEŞ – Gustoase și de sezon, de diferite soiuri și dimensiuni, cireșele sunt la mare căutare în Piața Gugulanilor.
Prețurile au devenit și ele acceptabile, odată cu apariția în piață a producătorilor din zonă, care preferă să nu țină de preț și să nu plece cu marfa înapoi acasă. Am trecut joi, zi de piață la Caransebeș, prin sectorul de fructe, iar oferta era cât se poate de generoasă, cu prețuri între 7 și 8 lei pe kilogramul de cireșe sau căpșuni, producție autohtonă de la Mâtnic, Rugi, Armeniș, Peștere sau chiar Caransebeș.

„Vin de 20 de ani în piață și sunt mulțumită, oamenii știu că am produse de calitate”, ne-a spus Maria Roșca de la Mâtnicu Mare, în timp ce de la o altă consăteană a acesteia aflăm că din vânzarea de cireșe și căpșuni își ține copiii la facultate. Câteva mese mai încolo, un producător a venit tocmai de la Satu Mare cu aproape două tone de căpșuni.

„La noi în zonă suntem mulți care avem culturi, iar aici am găsit o piață de desfacere foarte bună”, ne-a spus maramureșeanul. Cumpărătorii preferă și ei cireșele și căpșunile neoașe. „Sunt mult mai gustoase decât cele din import”, spun oamenii, care așteaptă acum și prețuri și mai mici, pe măsură ce producția autohtonă va deveni tot mai prezentă în piețe.

Sursa: http://www.caon.ro/ciresele-de-la-noi-sunt-cele-mai-bune/1541538