Get Adobe Flash player

Consilierii gugulani si Cornel Galescu, la cutite

Scris de Lidia Almăjanu – CARANSEBEŞ – Plenul Consiliului Local Caransebeș a avut marți parte de un moment mai rar întâlnit în ultimii ani.

La finalul ședinței, mai mulți aleși s-au declarat jigniți de afirmațiile făcute în ultimele zile de colegul de legislativ Cornel Galescu în media și pe rețelele de socializare. Iar asta după ce Consiliul Local a revocat o hotărâre prin care finanța o expediție alpină preconizată de Clubul Montan Caransebeș, prin fostul viceprimar. Acesta declarase, printre altele, că decizia este „de-a dreptul rușinoasă pentru Consiliul Local. Nu acceptăm să fim batjocoriți, iar faptul că am fost tratați cu un asemenea dispreț mă doare foarte mult”.

„Nu vreau să lezez pe nimeni însă eu cel puțin m-am simțit jignită de afirmațiile d-lui Galescu”, a spus consilierul Mihaela Popovici. „Noi am greșit. Întotdeauna l-am sprijinit pe d-l Galescu atunci când a fost să plece, dar acum, pentru aceste jigniri, am putea să spunem că pentru inițiativele următoare nu mai suntem de acord. Eu cel puțin, până la finalul mandatului, nu voi mai vota pentru a i se aloca bani d-lui Galescu, mi se pare o mare jignire. E foarte simplu, conform Ministerului de Finanțe trebuie să restituiți banii pe care nu i-ați cheltuit în 2014”, a precizat și Valentin Dascălu, decanul de vârstă al consilierilor caransebeșeni, în timp ce Nicolae Șelner i-a spus lui Galescu faptul că „suma se va realoca în 2015, este o neînțelegere peste care toți colegii consilieri cred că vom trece”.

În replică, Galescu a declarat că nu este convins de legalitatea deciziei celor de la Finanțe prin care i se solicită restituirea sumei, iar din punctul său de vedere documentele pe care le-a pus la dispoziție sunt legale. Totuși, fostul viceprimar le-a cerut scuze colegilor de CL și a adăugat că miercuri va restitui Primăriei banii pe care nu i-a cheltuit.

„Recunosc că am făcut aceste jigniri fiind și eu foarte supărat pentru că ați revocat o hotărâre, fapt ce a creat un deranj moral și financiar. Prin acele cuvinte pe care le regret acum nu am vrut să jignesc pe nimeni, nu m-am referit la nimeni nominal, am vorbit la modul general. Îmi pare rău, întotdeauna v-am respectat, dacă îmi acceptați scuzele… Îmi cer scuze, nu a fost înțelept din partea mea, dar știți că alpiniștii mai au excese de zel”, a fost răspunsul fostului viceprimar către colegii de legislativ.

Trebuie precizat că discuțiile au apărut în luna decembrie a anului trecut, când a fost emis Ordinul Ministerului Finanțelor Publice 1780/2014, potrivit căruia sumele acordate și nejustificate pânâ la sfârșitul anului vor fi recuperate de către instituțiile publice care le-au acordat și se vor restitui bugetului din care au fost avansate. Clubul Montan nu a putut justifica prin facturi toată suma de bani primită de la municipalitate, iar soluția propusă de conducerea Primăriei, de a se restitui banii pentru ca aceștia să fie realocați Clubului Montan în prima parte a acestui an, nu a fost agreată de Galescu. În aceste condiții, Consiliul Local s-a văzut nevoit să revoce HCL-ul prin care se acordau cei 45.000 de lei, ceea ce a dus la ieșirile publice ale fostului viceprimar. Nu în ultimul rând, mai trebuie precizat și că municipalitatea a sprijinit în ultimii ani diverse expediții sau competiții ale Clubului Montan Caransebeș cu 215.000 de lei și aproape 15.000 de euro.

Sursa: http://www.caon.ro/consilierii-gugulani-si-cornel-galescu-la-cutite/149936

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*