Get Adobe Flash player

Conturile Caransebesului atrag bani

 Bugetul municipiului a fost rectificat pozitiv zilele trecute, peste 2 milioane de lei intrând în conturile primăriei.

Banii vor fi îndreptaţi, în principal, către reabilitarea arterelor de circulaţie, dar și spre societatea înfiinţată de administraţia locală care va prelua cele trei internate școlare din Caransebeș.

„Cea mai mare sumă o alocăm către Serviciul Producţie, Întreţinereși Reparaţii pentru reabilitarea drumurilor. Totodată, majorăm capitalul societăţii Cazare și Servicii Publice care, de la 1 iulie, preia internatele și este nevoie de o sumă de bani pentru a porni măcar reabilitarea acestor clădiri”, a explicat primarul Marcel Vela în ședinţa legislativului local de la finele săptămânii trecute.

În atenţia aleșilor s-au aflat și mai multe proiecte de hotărâre cu privire la investiţii în domeniul energiei regenerabile. Astfel, s-a aprobat scoaterea din circuitul agricol a unei suprafeţe de zece hectare necesare construirii unui parc fotovoltaic, toate costurile urmând a fi suportate de societatea cu care Primăria este asociată în această investiţie. Mai mult, pentru alte două societăţi care au demarat investiţii similare, Consiliul Local a aprobat planurile urbanistice zonale.

„Încercăm să-i sprijinim pe cei care fac aceste investiţii pentru că altfel Caransebeșul pierde din punct de vedere financiar prin taxa de autorizare, impozitul pe construcţii și valoarea terenului cumpărat pentru aceste parcuri fotovoltaice”, a spus edilul-șef.

În aceeași reuniune, legislativul a mai hotărît modificarea Regulamentului de Urbanism,în sensul că în zona centrală și la cvartalele de locuinţe nu se vor mai monta antene mai mari de 1,5 metri, iar cabinele telefonice aflate pe domeniul public vor fi desfiinţate.

Lidia Almăjanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*