Get Adobe Flash player

Cu avionul spre Muntele Mic

CARANSEBEŞ – Aeroportul Caransebeş şi turismul din zona Muntele Mic-Ţarcu se pot completa foarte bine. Declaraţia aparţine primarului Marcel Vela şi a fost făcută în conferinţa de presă premergătoare mitingului aviatic desfăşurat duminică în municipiul de pe Timiş şi Sebeş.

Potrivit edilului-şef, există deja un proiect de dezvoltare economică aaeroportului şi încă unul pentru realizarea celei mai mari staţiuni turistice din ţară, în zona alpină din imediata apropiere a Caransebeşului.

„La 1 decembrie va fi pusă în funcţiune o nouă instalaţie de schi pe versantul nordic de pe Muntele Mic iar în 2013 proiectul va continua cu dezvoltarea domeniului schiabil de pe Nedeea. În aceste condiţii, zborul cu avioane uşoare şi elicoptere sau eventuale curse permanente din capitalele din jurul nostru spre Aeroportul Caransebeş, pentru a se ajunge în staţiunea montană Nedeea-Muntele Mic-Ţarcu, poate reprezenta această perspectivă de dezvoltare pentru ambele locaţii“, a explicat Vela.

Mai mult, primarul Caransebeşului a găsit şi o altă soluţie pentru ca aeroportul să poată reveni la ceea ce a fost odată. „Dacă număr câte BMW X6, care costă cât un avion cu două locuri, sunt în Caransebeş, n-ar fi nevoie decât ca doar jumătate dintre proprietari să aibă şi un avion ultrauşor pentru ca aeroportul să poată prinde din nou viaţă. Trebuie să existe doar acea pasiune nevinovată şi romantică pentru zbor şi asta o spun ca pasager într-o aeronavă care s-a prăbuşit şi după aceea am urcat din nou în altele, pentru că este extraordinar să fii aproape de Dumnezeu“, a mai adăugat edilul gugulan.

Nina Curiţa

Lasă un răspuns