Get Adobe Flash player

Cum sa duci bolnavul prin gropi si uscaturi?

CARANSEBEŞ – Asta întreba primarul Marcel Vela vizavi de condiţiile în care sunt transportaţi bolnavii între spital şi elicopter

După vizita de săptămâna trecută, Spitalul de Urgenţă din Caransebeş va beneficia de mai multe investiţii. Pentru început este vizat parterul imobilului, principala „carte de vizită” a spitalului, ce va fi reabilitat în întregime cu fonduri de la bugetul local.

„Dorim ca, pe lângă dotările din proiectul european, să gândim o perspectivă pentru reabilitarea întregului parter cu fonduri de la bugetul local, să suplimentăm aceste fonduri astfel încât tot parterul să arate modern, organizat și din punct de vedere estetic și al confortului pacientului”, a declarat primarul Marcel Vela.

O altă investiție ce va fi realizată în perioada următoare este un tunel de la ieșirea din spital până la locul de aterizare a elicopterelor, situat în partea din spate a unității sanitare. „Spre surprinderea mea, nimeni nu m-a anunțat că atunci când iei cu targa un bolnav de la lift până la elicopter îl duci prin niște gropi și denivelări, pe câmp, sub niște copaci uscați; a trebuit să aflu singur. Acest lucru nu trebuia sesizat de primar, ci de managerul care trebuia să vadă că are o deficiență de organizare. Nu poți să nu vezi că ai o problemă la platforma de aterizare-decolare; trebuia tăiată vegetația, evacuate resturile, tot ce ține de un spirit gospodăresc pe care trebuie să-l ai atunci când răspunzi de viața altor oameni. Vom face un tunel de la ușă până la platformă, izolat, astfel încât iarna, vara, pe vânt sau ploaie, pacientul să fie transportat în siguranță la elicopterul SMURD”, a explicat Vela.

Nina Curiţa

Sursa: http://www.caon.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*