Get Adobe Flash player

Dan Firiteanu, director tehnic la FC Caransebes

Scris de Sorin Rogoz – CARANSEBEȘ – Conducerea clubului a ajuns la o înţelegere pentru ca apreciatul om de fotbal să ocupe funcţia până la sfârşitul acestui an.

Consiliul Director al clubului a hotărât ca după plecarea de la cârma echipei FC Caransebeş 1913 a italianului Giovanni Pisano, de destinele formaţiei gugulane să se ocupe cunoscutul om de fotbal reşiţean Dan Firiţeanu. Conducerea clubului caransebeșean a ajuns la o înţelegere cu acesta, astfel încât cunoscutul om defotbal să ocupe funcţia de director tehnic al echipei până la sfârşitul acestui an. Prin urmare, el va încerca să redreseze formaţia caransebeşeană în ultimele trei meciuri, respectiv cele cu Baia Mare, de miercuri, şi cu Şoimii Pâncota şi Metalul Reşiţa, ultimul în 5 decembrie, secondat de cuplul de antrenori Toma Peica – Dan Doran.

Dan Firiţeanu a mai fost în conducerile cluburilor Gloria şi Metalul Reşiţa, la acesta din urmă fiind de nu mai puţin de şapte ori antrenor, precum şi la Centrele de copii şi juniori ale Federaţiei Române de Fotbal, fiind în acelaşi timp şi profesor universitar la Reşiţa şi Timişoara. Dan Firiţeanu a fost prezent la primul antrenament al echipei gugulane marţi, 24 noiembrie a.c.

Sursa: http://www.caon.ro/dan-firiteanu-director-tehnic-la-fc-caransebes/1594407

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*