Get Adobe Flash player

În cursul săptămânii trecute, o delegaţie formată din 15 membri ai Organizaţiilor PNL Caraş-Severin şi Mehedinţi, condusă de liderul celor două filiale, Marcel Vela, primarul municipiului Caransebeş, s-a aflat la Bruxelles, sediul Parlamentului Uniunii Europene, al Comisiei Europene şi al Comitetului Regiunilor. Din delegaţie au făcut parte primarii din Anina, Fârliug, Glimboca, Bozovici şi Ezeriş, viceprimarii din Oţelu Roşu şi Oraviţa, precum şi lideri din PNL Mehedinţi, organizaţie pe care, provizoriu, o coordonează tot Marcel Vela. Deplasarea a avut loc în urma invitaţiei lansate de europarlamentarul Adina Vălean, vicepreşedinte al Grupului Parlamentar European Liberal şi membră a Comisiei de Industrie, Cercetare şi Energie din cadrul Parlamentului European. Pe timpul sejurului în capitala Belgiei, liberalii din cele două judeţe au vizitat principalele instituţii europene şi au participat la o serie de întâlniri şi seminarii pe teme de interes regional.

Costurile deplasării la Bruxelles  au fost suportate de Adina Vălean, din fondurile puse la dispoziţie de către Parlamentul European.

Lasă un răspuns