Get Adobe Flash player

Dezamagire in tabara caransebeseana

Scris de Mircea Lepădatu – CARANSEBEŞ – VCM LPS Piatra Neamţ – VC Banatul Caransebeș 3:0, pe seturi 25:19, 25:15 și 25:22.

Seria slabă de rezultate a voleibaliștilor de la Banatul Caransebeș a continuat și în Moldova. Deși plecaseră la Piatra Neamț având ca obiectiv toate cele trei puncte, gugulanii au făcut cel mai slab joc din această primă jumătate a turului Diviziei A1 și au pierdut fără drept de apel. A fost VCM LPS Piatra Neamţ – VC Banatul Caransebeș 3:0, pe seturi 25:19, 25:15 și 25:22, într-o partidă controlată de la un cap la altul de tinerii jucători moldoveni.

Înfrângerea nu a rămas fără urmări, președintele clublui de pe Timiș și Sebeș, Cristian Stepanescu, declarându-se extrem de nemulțumit de contraperformanțele jucătorilor bănățeni.

„După eșecul neașteptat de la Piatra Neamț ne vedem nevoiți să aplicăm câteva măsuri coercitive. Jucătorii, considerați printre cei mai buni din țară, sunt cu salariile la zi, nu au de ce să se plângă. Ba mai mult, am schimbat și antrenorul pentru o îmbunătățire a jocului din punct de vedere tehnico-tactic însă rezultatele întârzie să apară. Noi, ca și club, oferim toate condițiile însă cerem performanță de la acești sportivi”, a spus Stepanescu.

La jumătatea turului, Banatul Caransebeș ocupă doar locul 10, la egalitate de puncte, 4, cu ultimele două clasate. Un prim prilej pentru a mai urca măcar un loc în clasament este sâmbăta viitoare, când elevii lui Dan Banu joacă pe teren propriu cu Unirea Dej.

Sursa: http://www.caon.ro/dezamagire-in-tabara-caransebeseana/1478640

 

Lasă un răspuns