Get Adobe Flash player

Doi secretari de stat in Guvernul de la…Caransebes

CARANSEBEŞ – Noul director economic al Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș este fostul secretar de stat Horia Irimia.

Decizia a intrat în vigoare de la începutul acestei săptămâni.

„Avem speranța și optimismul că noul director economic va încerca și va reuși să redreseze financiar unitatea sanitară și să dezvolte relația cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. De asemenea, am speranța că Horia Irimia va continua proiectele cu finanțare europeană pe care le-am demarat deja la spitalul din Caransebeș“, a precizat primarul Marcel Vela.

Acesta a adăugat că un alt fost secretar de stat, Gheorghe Hogea, a fost cooptat de câteva zile în echipa administrativă a Caransebeșului. Fostul deputat a fost numit director al uneia dintre societățile ce aparțin municipalității, Gugulania Art, ce administrează sălile de spectacol din Caransebeș și evenimentele culturale. „Pe lângă acestea, vom demara și unele activități comerciale prin Gugulania Art, cum ar fi redeschiderea magazinului pentru pensionari sau prestarea unor servicii de nișă care acum lipsesc din Caransebeș, precum cele de curățătorie și spălătorie chimică”, a mai spus Vela.

Nina Curiţa

Sursa: http://www.caon.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*