Get Adobe Flash player

Dunca isi continua aventura in turismul carasean

Scris de Nina Curița – MUNTELE MIC – Deşi omul de afaceri şi-a îndeplinit din obligaţiile asumate faţă de Consiliul Judeţean, investind un milion de euro, încă aşteaptă racordul la energie electrică promis, prin contract, de administraţia judeţeană

În iunie 2014, Consiliul Judeţean a aprobat contractul de asociere în participaţie cu SC Nordica Turism, având ca obiect dezvoltarea activităţii de turism în zona Muntele Mic. Romeo Dunca, patronul respectivei societăţi, a cerut sprjinul administraţiei judeţene în vederea realizării racordului electric până în vârful muntelui şi până la staţia de plecare a telescaunului, precum şi la efectuarea operaţiunilor de deszăpezire şi întreţinere a drumului de acces spre munte pe perioada iernii. Asociatul garant, adică Romeo Dunca, se angaja că va monta în zonă o instalaţie de transport pe cablu CDL 6 în zona Muntele Mic, Vâlsanu, a unei instalaţii de zăpadă artificială şi a uneia de iluminat nocturn pe pârtie. Cele 4,3 milioane de euro necesare pentru aceste lucrări provin integral de la acesta. Iar asociatul secund,Consiliul Judeţean, urma să suporte costurile racordului electric şi ale combustibilului necesar amenajării unei parcări de 250 de autoturisme, costuri ce se ridică la 98.000 de euro fără TVA. Contractul de asociere care ajută judeţul şi care, potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean, Sorin Frunzăverde, era o iniţiativă binevenită pentru turismul cărăşean, s-a încheiat pentru o perioadă de 10 ani. interior-dunca

Până la ora actuală, dintr-o informare prezentată în ultima şedinţă a Consiliului Judeţean, SC Nordica a investit un milion de euro. A fost pregătit terenul în vederea amplasării stâlpilor de susţinere a instalaţiei, precum şi a staţiilor de plecare şi sosire. Au fost turnate fundaţiile pentru stâlpi. S-au montat 12 stâlpi. S-a realizat şi amenajat o pârtie de schi cu o lungime de 2,8 km şi o lăţime de 60 de metri, cu diferenţa de nivel de 400 de metri. Montarea instalaţiei pentru zăpada artificială se va face doar după finalizarea execuţiei racordului energetic. Tot prin grija lui Romeo Dunca a mai fost nivelată o suprafaţă de teren pentru 250 de locuri de parcare în zona numită „La stână“, aflată la un km mai jos de staţiunea Muntele Mic şi unde, atunci când este zăpadă, Consiliul Judeţean s-a angajat să asigure întreţinerea şi deszăpezirea.

Dacă şi Consiliul Judeţean şi-ar executa partea din contract, adică racordul la energia electrică, atunci iarna aceasta s-ar putea schia în zonă. Timpul necesar pentru montarea componentelor mecanice ale instalaţiei de transport nu ar fi mai mare de 30 de zile. Instalaţia Leitner pe care o va monta Romeo Dunca ar avea o capacitate de 2200 de persoane pe oră.

Foto: Doru Bălășoiu

Sursa: http://www.caon.ro/dunca-isi-continua-aventura-in-turismul-carasean/1598401

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*