Get Adobe Flash player

Dupa Hidroconstructia, baltile si noroiul

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Așa ar putea suna un update al celebrei zicale “După mine, potopul”, valabil pentru Caransebeșul zilelor noastre. Pe mai multe străzi unde constructorul caransebeșean a introdus rețeaua de apă și canalizare, circulația pietonală sau cu mașina a devenit o adevărată aventură. Astăzi vă prezentăm o zonă din cartierul Țiglărie, mai precis strada Aleea Alunișului, transformată într-o baltă cu noroi, după ce zăpada s-a topit.

Locatarii din zonă au împânzit rețelele de socializare cu imagini ale dezastrului lăsat de Hidroconstrucția după lucrări și fac haz de necaz de situația în care au ajuns, spunând că în curând vor avea nevoie de bărci pentru a mai intra sau ieși din cartier. Situația de pe Aleea Alunișului nu e singulară, pentru că aceleași probleme se întâlnesc și pe strada paralelă, Aleea Grădiniței, dar și în alte locuri precum străzile Morii sau Teiușului. „Am discutat cu cei de la Hidroconstrucția, le-am cerut măcar să pună piatră spartă și să cilindreze, pentru că de asfaltare nu poate fi vorba acum. Ne-au spus că vor rezolva cât mai rapid această problemă”, a declarat șeful Serviciului Public de Întreținere și Reabilitare Caransebeș, Ion Gheorghe Ștefan. Până atunci, locatarilor din zonă nu le mai rămâne decât să se antreneze pentru proba de slalom printre noroaie și bălți. Trebuie precizat și că Hidroconstrucția are obligația de a readuce carosabilul afectat de lucrările de introducere a rețelelor de apă și canalizare la stadiul inițial. Dacă și când se va întâmpla asta, rămâne de văzut…

Sursa: http://www.caon.ro/dupa-hidroconstructia-baltile-si-noroiul/1776444

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*