Get Adobe Flash player

Elvetieni premiati la Caransebes

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Primarul Felix Borcean i-a premiat vineri la sediul municipalității pe reprezentanții Asociației „Viitor pentru România”, Cristoph Oetterli și Suzy Vuillemin, în semn de apreciere pentru cei 20 de ani în care au fost alături de Caransebeș, prin diferite acțiuni umanitare, dar și prin sprijinul pe care l-au oferit unor instituții de învățământ.

Cei doi oaspeți elvețieni au primit câte o plachetă din partea primarului Felix Borcean, în cadrul unei festivități la care au mai asistat viceprimarul Marius Isac, city managerul Andrei Ungur, mai mulți consilieri locali și reprezentanți ai administrației locale. Suzy Vuillemin a primit și placheta pentru soțul ei, Daniel Vuillemin, președintele Asociației „Viitor pentru România”, care nu a putut fi prezent la Caransebeș din motive medicale. Elvețienii au ajutat constant, în ultimii 20 de ani, municipiul Caransebeș, prin diferite proiecte precum sprijinirea elevilor de liceu, programul „Masa pe roți” pentru bătrânii care nu se pot deplasa, pachete de Crăciun cu rechizite, haine, dulciuri pentru elevi, dotarea unor ateliere și laboratoare la Liceul „Dacia”, programul „Speranța verde”, prin care câțiva caransebeșeni fac agricultură ecologică, programe de igienă dentară în rândul copiilor sau sprijinirea renovării Spitalului Bora, multe dintre acestea cu sprijinul Societății Femeilor Ortodoxe, condusă de Monica Iacobescu.

„Am premiat 3 prieteni ai Caransebeșului care de-a lungul timpului au sprijinit, și iată se împinesc 20 de ani de când aceșt inimoși elvețieni susțin unele activități din Caransebeș”, a spus primarul Felix Borcean în Aula „1 Decembrie” a municipalității.

„Sigur că la început am crezut, ca mulți alții, că totul va merge foarte repede. Sentimentul general a fost unul de plăcere, chiar de bucurie și cred că nu am fi reușit să realizăm toate aceste proiecte dacă nu am fi fost ajutați. M-am simțit foarte bine în România, aproape ca și acasă, datorită inimii largi a celor cu care am colaborat. La început ne-a fost destul de ușor să strângem fonduri pentru că România era pe buzele tuturor, dar acum nu mai este așa de simplu, lumea spune România este deja în UE și a ajuns la un anumit nivel, iar noi trebuie să le arătăm că sunt încă multe domenii unde este nevoie de sprijinul nostru”, a precizat și Suzy Vuillemin, în timp ce Cristoph Oetterli, fost primar în Elveția două decenii, spune că asociația va continua să sprijine proiecte în Caransebeș: „Într-adevăr, știți cum se spune, dacă vrei ca barca să plutească, trebuie să vâslești. Sigur că atât timp cât vom primi ajutoare și donații, vom sprijini proiectele de aici, acesta fiind scopul asociației noastre. Este o mare onoare să fim premiați de municipalitatea din Caransebeș, chiar dacă noi suntem deja cetățeni de onoare. Sper ca Primăria să se implice și mai departe în reabilitarea infrastructurii școlare din Caransebeș”. De altfel, elvețienii au fost primiți și la Liceul „Dacia” de conducerea unității de învățământ, prilej cu care au asistat la un scurt program folcloric pregătit de elevii liceului.

Sursa: http://www.caon.ro/elvetieni-premiati-la-caransebes/1915153

 

Un răspuns la Elvetieni premiati la Caransebes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*