Get Adobe Flash player

FC Bihor a dat lovitura la Caransebeș

Șocul produs de demisia antrenorului Călin Cheregi a fost constructiv pentru jucătorii lui FC Bihor, care au obținut prima victorie din această primăvară la Caransebeș.

FC Bihor a deschis scorul la mijlocul primei reprize, la câteva minute după ce portarul Fildan a fost aproape de o gafă monumentală. Acesta a încercat să degajeze și a șutat direct în Lupu, care se afla la 12 metri distanță.

Alexandru Sorian a înscris primul gol al partidei în minutul 28 cu un șut la vinclu de la 25 de metri.

Repriza secundă a început cu acțiuni ale gazdelor, dar Sorian a fost aproape de un gol de generic (67). Mingea trimisă de către el din lovitură liberă de la 30 de metri a fost respinsă de sub bară de către Pascal.

Tot din lovitură liberă a venit și golul al doilea al bihorenilor. Ember a executat de la 25 de metri, iar mingea a fost deviată în gol (74) de către un fundaș al celor de la Caransebeș.

Gazdele au forțat pe final și au marcat prin Goșa, în minutul 90+2, după un corner executat de  către Roman.

Victoria obținută la Caransebeș îi ajută pe bihoreni în lupta salvării de la barajul de retrogradare.

Au evoluat echipele:

FC Caransebeș: Ad. Pascal – Cotigă, Goşa (cpt.), Cip. Dinu, Birău – Suru, Artean – Săulescu (73 Popa), C. Stoica (55 Roman), S. Lupu – Al. Boştină. Antrenor: Alin Artimon

FC Bihor: Fildan (cpt.) – Mihuţ (88 Haș), Bactăr, Pascariu, Letan – Ember, A. Achim – Fl. Pop, Sorian, Lorincz (88 Andor) – Cigan (90+1 Lukacs). Antrenor: Gheorghe Silaghi.

Arbitru: Sergiu Popa (Aiud).

Asistenţi: Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa) şi Ciprian Petre Geambazu (Buşteni).

Sursa: http://www.caon.ro/fc-bihor-a-dat-lovitura-la-caransebes/1526028

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*