Get Adobe Flash player

Scris de Sorin Rogoz – SATU MARE – Olimpia Satu Mare – FC Caransebeş 2-1 (0-1), în etapa a XII-a a Ligii a II-a, prima

FC Caransebes a cedat in repriza secundaa returului, în Seria a II-a.

Băieţii antrenaţi de Alin Artimon au început bine partida şi au deschis scorul repede, în minutul 7, atunci când Artean l-a angajat bine pe Lupu şi acesta a trimis în poarta sătmăreană pe sub portarul Anca. Gugulanii au dominat şi în continuare partida, însă până la pauză tabela de scor a rămas nemodificată.

Pentru a doua repriză, tehnicianul Tibi Csik l-a introdus în teren pe Alex Boştină, o alegere inspirată din partea antrenorului sătmărean. Spunem asta deoarece în minutul 47 al partidei, acesta a reuşit să restabilească egalitatea pe tabela de marcaj, înscriind din întoarcere, cu un şut de la 6 metri. Douăsprezece minute mai târziu, acelaşi Boştină şi-a adus echipa în avantaj, după ce a şutat de la 28 de metri, mingea a „muşcat” pământul în faţa porţii, derutându-l pe Coca, care a atins-o şi a deviat-o sub transversală.

În minutul 80, oaspeţii au reclamat un fault în careu, comis asupra lui Centea, care, angajat bine de Poiană, a fost „cosit” în momentul în care se pregătea să şuteze la poartă din poziţie favorabilă. Oaspeţii au avut şansa să egaleze în minutul 85, prin Negoescu după ce acesta a rămas singur cu Anca în careu, dar portarul sătmărean a reuşit să respingă balonul.

FC Caransebeş: V. Coca, Manea, Dicu, Goşa, Buşu, Ologu (62, Centea), Precup (80, Poiană), Dârvaru (80, Negoescu), Artean, Suru, Lupu; rezerve: Rusu, Făiniş, Săulescu, Himcinschi. Antrenor, Alin Artimon.

FOTO: Bela Barla, Sătmăreanul

Sursa: http://www.caon.ro/fc-caransebes-a-cedat-in-repriza-secunda/1476197

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*