Get Adobe Flash player

FC Caransebes isi consolideaza lotul

CARANSEBEŞ – Oficialii clubului gugulan nu acceptă jumătăți de măsură, în perspectiva viitorului apropiat.

După întâlnirea amicală cu Ripensia Timişoara, meci încheiat cu scorul de 3-0 pentru gugulani, referindu-se la doi dintre jucătorii care au evoluat pentru formaţia caransebeşeană, respectiv la Barbu şi la Ologu, tehnicianul Sorin Bălu spunea că aceştia au venit doar în probe, urmează să se poarte discuţii cu ei pentru a se ajunge la o înţelegere financiară, şi că sunt fotbalişti valoroşi, pe care şi i-ar dori în lot. Iată că recent, după o discuţie purtată cu managerul clubului caransebeşean,Sorin Boiangiu, suntem în măsură să vă informăm că cei doi sunt cu un picior în curtea clubului gugulan.

Alexandru Ologu s-a născut în 1989, este mijlocaş stânga şi a mai jucat până acum pentru Universitatea Craiova, Târgu Mureş şi Astra Ploieşti. Radu Barbu, născut în acelaşi an, poate evolua pe posturile de fundaş şi mijlocaş central, şi a mai jucat la Universitatea Craiova, Braşov şi Petrolul Ploieşti.

„Sunt bucuros că am acordul verbal al acestor doi jucători şi, mai mult ca sigur, vom semna contractele. În acelaşi timp, pot să vă mai spun că, în proporţie de 90 la sută, ne vom înţelege şi cu fundaşul dreapta Gabriel Cruceru, care a evoluat la Universitatea Craiova şi Gaz Metan Mediaş”, a mai declarat Sorin Boiangiu.

Sorin Rogoz

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*