Get Adobe Flash player

FC Caransebes, neinfranta  in Liga a II-a de fotbal

Scris de Sorin Rogoz SLATINA – FC Olt Slatina – FC Caransebeş 1-1 (0-0), în runda a doua a eşalonului doi naţional.

Prima ocazie, conform colegilor de la Gazeta Nouă, şi-au trecut-o în cont slătinenii, în minutul 5, când Covalschi, aflat pe partea stângă, a centrat înalt în careu, însă Goşa a respins din faţa lui Rogoveanu. În replică, în minutul 8, Săulescu a trimis o centrare de pe dreapta, la colţul lung, însă Nuno Claro a respins balonul. În minutul 13, Gligor l-a lansat în adâncime pe Curtuiuş, însă portarul caransebeşean a ieşit şi a reţinut.

Caransebeşenii puteau deschide scorul cu un minut înainte de pauză, atunci când, în urma unui corner, Nuno Claro a respins până la Negoescu, care a încercat un lob peste portarul gazdelor, însă Fâşie a scos cu capul de pe linia porţii.

Prima fază mai periculoasă a părţii a doua s-a consumat în minutul 59, atunci când Lupu a expediat un şut de pe dreapta, de la 15 metri, mingea scurgându-se pe lângă bara din dreapta a porţii apărate de Nuno Claro.

Scorul a fost deschis în minutul 82, când Bobi Verdeş a pus latul la 5 metri, la o centrare venită de la Dobriceanu.

Caransebeşenii, aflaţi în căutarea golului egalizator, au mai avut şi ghinion: în minutul 85, Artean a prins un şut excelent de la 20 de metri, balonul întâlnind transversala porţii apărate de Nuno Claro.

Cel care a aruncat în aer banca tehnică a caransebeşenilor a fost Himcinschi, înlocuitorul lui Poiană, care în cel de al treilea minut al prelungirilor a trimis un şut puternic, mingea fiind deviată de apărarea slătineană în plasa porţii lui Nuno Claro, rămas fără replică la această fază.

FC Caransebeş: Coca, Lupu, Manea, Barbu, Dârvaru, Poiană (87, Himcinschi), Goşa, Negoescu (71, Ganea), Precup, Artean, Săulescu (83, Ologu); rezerve: Bujor, Muscă, Dicu, Centea. Antrenor, Sorin Bălu.

Sursa: http://www.caon.ro/fc-caransebes-neinfranta-in-liga-a-ii-a-de-fotbal/1454707

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*