Get Adobe Flash player

Fotbalistii caransebeseni nu mai pleaca in Antalya

CARANSEBEŞ – Echipa FC Caransebeş, care activează în Liga a II-a de fotbal, ar fi trebuit să plece, în cursul zilei de luni, 2 februarie, spre Antalya, pentru un stagiu de pregătire şi meciuri de verificare. Cantonamentul a fost însă anulat, astfel că formația gugulană îşi continuă antrenamentele pe plan local.

„Subiectul Antalya s-a încheiat! Nu ne rămâne decât să jucăm de-acum cu cine găsim, în nămol, a declarat după meci amical cu Metalurgistul Cugir antrenorul luiFC Caransebeş, Alin Artimon. Jocul cu cei de la Cugir a fost primul meci de verificare, în care am încercat formule, am încercat să dezvoltăm un anumit tip de joc, în care oboseala e încă mare după cantonamentul încheiat abia sâmbătă… Un joc specific, cu un prim duel pe nămol. Din punct de vedere fizic ne-am atins parametrii zilei, din punct de vedere tactic nu putem discuta, fiindcă, fiind mulţi jucători noi, abia ne putem regla din mers, încet, încet“.

Referitor la rămânerea echipei în localitate, am luat legătura cu preşedintele clubului gugulan, Cosmin Popovici, care ne-a declarat: „Din raţiuni economice, am hotărât că e mai bine să ne pregătim pe plan local. În următoarea perioadă vom căuta să jucăm cu câteva echipe din zonă, dar ţinem legătura şi cu CSU Craiova şi Pandurii Târgu Jiu”.

Sursa: http://www.caon.ro/fotbalistii-caransebeseni-nu-mai-pleaca-in-antalya/1500428

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*