Get Adobe Flash player

Giovani Pisano: Am facut cadou victoria, pe un platou de argint

Scris de Sorin Rogoz CARANSEBEŞ – După confruntarea cu F.C. Baia Mare, tehnicianul caransebeşean era foarte abătut.

Giovanni Pisano: „Sunt foarte supărat după meciul de astăzi (sâmbătă, 12 septembrie). Nu pentru că l-am pierdut, fiindcă orice echipă mai suferă înfrângeri, ci pentru modul în care am pierdut aceste trei puncte. Am făcut cadou victoria pe un platou de argint unor oaspeţi care nu sunt decât o echipă obişnuită, de Liga a II-a, care a venit să-şi facă propriul joc şi nu ne-au lăsat pe noi să ni-l facem, mai ales în prima repriză, când în teren parcă nu s-a aflat echipa mea. Echipa mea a intrat în repriza a doua, când băieţii au evoluat cu mai mult curaj. M-a nemulţumit mult atitudinea lor pentru că, deşi am muncit mult la antrenament, am făcut cadou o primă repriză în care, dacă jucam diferit, cu siguranţă rezultatul ar fi fost altul. La antrenamente le dăm băieţilor idei cum să stea în teren, cum să joace. Peste săptămână ne pregătim pentru meciurile de sâmbătă, şi când intrăm în teren suferim un blocaj mental. Nu înţeleg de ce, pentru că la antrenamente jucătorii arată că au potenţial. Am să discut săptămâna aceasta cu băieţii, dacă e vorba de o problemă psihologică, cum de nu reuşesc să se mobilizeze în primele 45 de minute. Sunt un antrenor cu o mentalitate liberală, le ofer libertate în teren, nu-i pun în zone fixe, nu le trasez o mulţime de sarcini. Ei trebuie să înţeleagă că un meci are două reprize şi vom lucra la acest capitol”.

Dorin Toma: „În primul rând sunt foarte bucuros că am reuşit a doua victorie în deplasare. Sunt bucuros că băieţii mei continuă pe aceeaşi linie de seriozitate, de disciplină, de atitudine pozitivă în joc. O luăm pas cu pas, fiecare joc în parte, şi pot să spun că până acum am avut noroc, am mers destul de bine. Suntem o echipă nou-promovată, dar nu ne considerăm aşa”.

Sursa: http://www.caon.ro/giovani-pisano-am-facut-cadou-victoria-pe-un-platou-de-argint/1571621

 

Lasă un răspuns