Get Adobe Flash player

Gugulanii aduc medici pentru toate inimile

Scris de Nina Curița CARANSEBEŞ – Angiograful de la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș, considerat cel mai performant din România, atrage specialiști din întreaga țară.

Potrivit lui Călin Grozăvescu, șeful secției de Radiologie-Imagistică, se duc tratative cu medici din Timișoara, Iași și Sibiu, deoarece ar fi imposibilă crearea unei echipe de cardiologi intervenționiști doar din spitalul din Caransebeș.

„Cardiologi intervenționiști din Timișoara, Sibiu și Iași s-au arătat foarte interesați, pentru că acest angiografde la Caransebeș este considerat cel mai performant din țară și vor să vină să lucreze aici. Este considerat cel mai performant pentru că are opțiunile de software cele mai bune, este dotat full option spre deosebire de alteangiografe din țară. Pentru cardiologie intervențională, din spitalul nostru nu putem alege pe nimeni pentru specializare. Trebuie să scoți din lucru un cardiolog pentru doi ani ca să-l specializezi, iar noi avem doar doi specialiști, de aceea optăm pentru colaborări cu Timișoara și Iași, unde sunt medici disponibili, care de abia așteaptă să lucreze cu un astfel de angiograf”, a precizat Grozăvescu.

Acesta a adăugat că toate aparatele ultramoderne achiziționate prin proiectul european implementat de municipalitate sunt funcționale (RMN, angiograf, detector digital pentru aparatul vechi de radiologie, mamograf, aparatul de radioscopie mobil de la sala de operații), urmând ca în scurt timp să se pună la punct și conectarea acestor aparate între ele precum și sistemul de arhivare a imaginilor.

Sursa: http://www.caon.ro/gugulanii-aduc-medici-pentru-toate-inimile/1536472

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*