Get Adobe Flash player

Gugulanii merg sa-i ia 3 puncte lui Dan Alexa!

Scris de L.A. – Asta chiar dacă ACS Poli este principala favorită la promovare, în opinia antrenorului de la FC Caransebeș.

Sorin Bălu spune că, deși pentru unii din jucătorii săi faptul că meciul de vineri se dispută în nocturnă poate fi un dezavantaj, FC Caransebeș va intra pe „Dan Păltinișanu” cu gândul doar la victorie.

„Este un meci important, Poli este, din punctul meu de vedere, principala favorită la promovare, însă noi vom merge la Timișoara să jucăm și să câștigăm. Dacă putem, dacă nu putem nu este nicio problemă, însă noi ne dorim să câștigăm cu siguranță. Vizavi de faptul că jucăm în nocturnă, clar Poli are un avantaj foarte mare dat fiind faptul că ei sunt obișnuiți, pentru unii din jucătorii noștri este o premieră, însă noi vom încerca să ne adaptăm cât mai bine la condițiile de joc și să câștigăm”, a precizat antrenorul nou-promovatei din Banatul de Munte.

Probleme mari de lot nu sunt la FC Caransebeș, pentru partida de vineri seara nefiind exclusă convocarea mijlocașului Cristian Suru, refăcut după accidentarea la umăr. Gugulanii și-au aflat ieri și adversarul pe care-l vor înfunta săptămâna viitoare în 16-imile Cupei României. Sorin Bălu speră ca meciul cu CSU Craiova să se joace pe Municipalul din Teiuș, cât mai plin la ora jocului.

„Universitatea este o echipă de tradiție a fotbalului nostru, o echipă bună, care chiar dacă astăzi nu traversează un moment favorabil, are în componență jucători foarte buni și doi antrenori excepționali, după părerea mea, domnii Sorin Cîrțu și Emil Săndoi. În Cupă însă este posibil orice, mi-aș dori ca meciul să nu fie televizat și să putem juca acasă, cu stadionul plin, pentru că oamenii din Caransebeș merită să vadă un joc cu o echipă de Liga 1”, a mai adăugat Bălu.

Sursa: http://www.caon.ro/gugulanii-merg-sa-i-ia-3-puncte-lui-dan-alexa/1457907

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*