Get Adobe Flash player

Gugulanii se petrec la Serbarile Cetatii

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Primele trei zile ale Festivalului „Serbările Cetății” de la Caransebeș, ajuns la ediția cu numărul XIV, au adus mii de oameni în Parcul Teiuș. Aceștia s-au bucurat de vremea frumoasă și fie au venit să profite de bunătățile de la tarabe, fie și-au adus copiii în parcurile de distracții, fie au vrut să asculte muzică bună.

Primele două zile au fost dedicate folclorului, cu invitați precum Mihaela Petrovici sauAnsamblul „Doina Banatului”, și folkului, lumea savurând din plin melodiile lui Vasile Șeicaru, Dinu Olărașu, Cristian Buică sau Marius Bațu. Ziua de sâmbătă a fost dedicată Evului Mediu pentru că, începând cu ora 15, a avut loc parada ecvestră cu cavaleri în armură, domnițe și ieniceri, iar în Parcul Teiuș au fost prezentate meșteșuguri uitate, dansuri medievale și lupte cavalerești. Duminică seara, așa cum ne-au obișnuit organizatorii, Primăria Caransebeș și Casa de Cultură „George Suru”, fanii muzicii sunt așteptați într-un număr cât mai mare la concertele Phaser, Alex Velea și Mandinga, dar și la focul de artificii care va pune punct ediției din acest an a „Serbărilor Cetății”.

Sursa: http://www.caon.ro/gugulanii-se-petrec-la-serbarile-cetatii/1898948

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*