Get Adobe Flash player
Gugulanii si-au spalat pacatele in… Jiu
CARANSEBEŞ – Pandurii II Târgu Jiu – FC Caransebeş 1-3 (0-2), în etapa a V-a a Turneului play-off al Ligii a III-a de fotbal.

 Gugulanii, din al căror „unsprezece” de bază au lipsit Şandru şi Negoescu, care au primit cartonaşe roşii în meciul cu Hunedoara, au înscris primul gol al întâlnirii disputate pe terenul sintetic din Tg. Jiu în minutul 18, dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri, lateral stânga, Vlăduţi executându-l pe Opriţa, juniorul din poarta fostei sale echipe, una care, încă de la început, a părut obosită, chiar dacă avea în teren mai mulţi tineri decât de obicei. Tot Vlăduţi a înscris şi în minutul 39, cu capul, din interiorul careului, după o centrare venită de pe partea stângă. Caransebeşenii au punctat decisiv în minutul 57, când acelaşi Vlăduţi a prins un şut excelent, din interiorul careului, care s-a dus în vinclul porţii apărate de Opriţa.

La acest scor, gazdele s-au dezmeticit, încercând să mai repare câte ceva, dar era prea târziu. Lupu i-a luat locul în teren lui Călin Cristea şi a dinamizat acţiunile de atac ale gorjenilor, iar Frunză a reuşit să marcheze în minutul 79. Apoi, Lupu a avut o ocazie excelentă de a relansa jocul pe final, dar, în loc să centreze în faţa porţii, unde un coechipier aştepta demarcat, a şutat, balonul lovind bara, astfel că scorul a rămas nemodificat până la final.

FC Caransebeş: Haidău, R. Artimon, Goşa, Petcu (Dubei), Roiu, Artean, Poiană, Ionescu, Săulescu (Suru), Constantinescu, Vlăduţi (Steop); rezerve: Suru, Laurenţiu, Dubei, Gheju, Doran; antrenor, Iosif Rotariu.

Iosif Rotariu: „Paradoxal, câştigăm meciurile de afară”

La finalul partidei de la Pandurii II Tg. Jiu, antrenorul FC CaransebeşIosif Rotariu, a declarat: „Cel mai important lucru este că ne-am revenit repede după eşecul de acasă, cu Hunedoara, şi am câştigat. Paradoxal este că, în ultimul timp, câştigăm meciurile de afară. Probabil că presiunea şi nerăbdarea publicului caransebeşean fac ca atunci când jucăm pe teren propriu băieţii să fie crispaţi, să greşească, pentru că sunt jucători tineri, fără prea mare experienţă. În privinţa promovării, sperăm. Mai sunt meciuri, şi am spus asta pentru că îmi dă încredere evoluţia din deplasare a jucătorilor mei. Sperăm până la capăt”.

Sursa: http://www.caon.ro/

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*