Get Adobe Flash player

Primarul Marcel Vela ameninta cu retragerea din Liga a II-a

CARANSEBEŞ – La finalul meciului de sâmbătă din Liga a II-a, dintre FC Caransebeş şi Fortuna Poiana Câmpina, partidă încheiată la egalitate, scor 0-0, o întâlnire desfăşurată în tensiune, tribunele fiind iritate de maniera de arbitraj a brigăzii compuse din Florin Andrei (Târgu Mureş), la centru, asistat de Adrian Mărginean (Aiud) şi Vasile Dan Popescu (Buzău), primarul Caransebeşului, Marcel Vela, a purtat o discuţie cu observatorii, după care s-a decis să se adreseze jurnaliştilor, într-o conferinţă de presă ad-hoc.

“Consiliul Local Caransebeş este principalul susţinător al echipei FC Caransebeş… Sincer să fiu, nu mă pricep la fotbal, dar am văzut cum au reacţionat şi tribunele şi specialiştii în fotbal lângă care am avut onoarea să stau… Sunt foarte indignat de felul în care au arbitrat cei care astăzi au fost delegaţi de Federaţie să vină la Caransebeş pentru meciul cu Fortuna Poiana Câmpina. Vreau să iau atitudine, pentru că în sportul din România văd că nimeni nu face acest lucru şi este un obiecei general ca arbitrii să conducă jocul cum vor ei. Niciodată n-am discutat cu arbitrii, nu i-am căutat, nu i-am «onorat», pentru că nu am dorit, nu dorim şi nu vom dori să ne implicăm în fenomenul arbitraj, care trebuie să fie drept, echidistant, corect, să nu fie subiectiv, să nu strice rezultatul unui meci, pentru că este păcat. Astăzi am asistat cu stupoare la câteva faze în care a fost evident că arbitrii meciului FC CaransebeşFortuna Poiana Câmpina au fost subiectivi.

Două exemple simple: tuşierul, la 10 metri de fază, mingea iese în aut din jucătorul oaspeţilor, iar el ridică fanionul să repună mingea acelaşi jucător. Noroc că au reacţionat tribunele şi că «centralul» a schimbat decizia. Este totul înregistrat pe casetă, faza poate fi văzută. Dar cel mai tare m-a indignat faptul că, deşi un jucător de la echipa oaspete avea un «galben», a mai făcut două faulturi asupra unui fotbalist de la Caransebeş, care se îndrepta spre poartă, arbitrul a sancţionat faultul, dar nu a arătat cartonaşul galben (Este vorba despre faza din minutul 66, când Dobrosavlevici l-a lovit cu capul în figură, involuntar, pe Himcinschi, scăpat spre poarta oaspeţilor — n.r.).Este totul pe casetă, poate fi verificat… În schimb, a dat un «galben» la centrul terenului, în compensaţie oarecum, la un fault care nu era de galben. Am stat în tribună lângă Dan Alexa, care a fost jucător, care acum e antrenor, am auzit comentariile unor specialişti, ale prof. Dumitru Matei, care a antrenat generaţii întregi de fotbalişti, ale preşedintelui Asociaţiei Judeţene de Fotbal Caraş-Severin, Viorel Lolea… Toată lumea era indignată de felul în care au arbitrat aceşti domni… Iau atitudine pentru că Primăria, Consiliul Local, susţin, din bugetul local, această echipă, există vise, există speranţe, şi vin trei domni care fac altfel de arbitraj, mai puţin corect, mai puţin legal poate, mai puţin compatibil cu regulamentele, şi, normal, se nasc întrebări. Nu vreau să fac procese de intenţie că ar fi cumva interesaţi sau, mă rog, să fie bănuieli de subiectivism generate de echipa adversă, dar părerea mea e că nu se ridică, profesional, la nivelul Ligii a II-a. Doresc să iau atitudine, să sesizez în acest fel Federaţia, pe cei care coordonează activitatea arbitrilor, că eu, personal, ca primar al municipiului Caransebeş, dacă se mai întâmplă să trimită brigăzi de arbitri subiectivi, care-şi bat joc de noi, ne retragem, ne ducem în altă ligă, ne întoarcem oficial în Liga a III-a. FC Caransebeş nu participă într-o ligă în care arbitrii sunt subiectivi şi nu vreau să întreb de ce sunt aşa. Să analizeze meciul cine trebuie să facă asta – Comisia de disciplină, Colegiul arbitrilor, dar nu este corect şi este păcat pentru acest sport să se întâmple asemenea situaţii”.

După această tiradă la adresa arbitrilor, primarul Vela a continuat: “Nu am nimic cu echipa adversă, îi felicit pentru felul în care au jucaţ nici formaţiei caransebeşene nu am ce să-i reproşez, o felicit pentru dăruire, chiar dacă acest egal este, să zicem, în dezavantajul nostru. Sunt mulţumit de rezultaţ n-am ce să-i reproşez antrenorului Sorin Bălu, fiindcă până şi ratările fac parte din frumuseţea fotbalului, meciul a fost antrenant, plăcut, la urma-urmei putea să câştige chiar Fortuna, după două contratacuri, şi nu m-aş fi supărat chiar dacă ar fi câştigat. Totul e chestiune de hazard, dar să nu intervină un al treilea factor, în pantaloni negri şi cu bluză albastră, care să strice această frumeseţe. Azi, brigada de arbitri a viciat spectacolul fotbalistic. Nu mă refer la scor, fiindcă nu înseamnă că dacă Fortuna juca în zece oameni câştiga neapărat Caransebeşul, dar e vorba de corectitidine, fiindcă lumea percepe asta la nivelul unor aranjamente care se fac în spatele uşilor închise. Atunci intervine lehamitea, fotbalul e văzut ca o afacere… Eu am o lehamite după meciul ăsta, mă mai gândesc dacă vreau să mai jucăm în liga asta în campionatul următor”.

Sursa: http://www.caon.ro/primarul-marcel-vela-ameninta-cu-retragerea-din-liga-a-ii-a/1463977

 

Lasă un răspuns