Imparateasa Sissi, in centrul gugulanilor

Imparateasa Sissi, in centrul gugulanilor

Municipalitatea pare să fi găsit soluţia pentru ca circulaţia rutieră să nu se mai desfăşoare prin faţa Muzeului.

De-a lungul anilor, clădirea monument istoric a fost afectată mult şi de trecerea maşinilor prin zonă. O echipă de specialişti din primărie lucrează împreună cu un proiectant la un studiu prin care Parcul Dragalina să fie extins până în faţada muzeului, iar breteaua de acces să se realizeze prin spatele instituţiei de cultură.

Mai exact, accesul se va face printre sala de sport de la şcoala Generală nr. 8 şi muzeu, astfel încât traficul ce vine de pe C.D. Loga sau din str. Moise Groza, unde, la intersecţia cu str. Racoviţa şi Piaţa Dragalina, se va amenaja şi o parcare în faţa Transal-ului, să conexeze cu str. Cazărmii prin acest spaţiu.

„Prin această soluţie, pe lângă faptul că circulaţia rutieră nu va mai afecta Muzeul, şi parcul va fi un adevărat spaţiu de recreere, o oază de vegetaţie şi de regăsire ambientală, astfel încât, cu o fântână reamenajată, cu statuia generaluluiDragalina şi, în perspectivă, cu o statuie repusă, revalorificată, a împărătesei Sissi, zona centrului istoric să fie reprezentativă pentru cetatea Caransebeşului“, a precizat primarul Marcel Vela.

Lidia Almăjanu