Get Adobe Flash player

Impozitele si taxele locale raman neschimbate si in 2017

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Veste bună pentru caransebeșeni. La fel ca în ultimii ani, nici 2017 nu va aduce majorări ale nivelului impozitelor și taxelor locale.
Consiliul Local, reunit zilele trecute, a marșat la propunerea conducerii Primăriei, prin care impozitele și taxele locale pe care le plătesc caransebeșenii nu se vor majora nici în 2017, asta spre deosebire de alte localități din țară. „Consiliul Local al municipiului Caransebeș a aprobat taxele și impozitele pentru 2017, acestea urmând să fie la același nivel ca cele din 2016. Asta înseamnă că în anul care vine, anul bugetar viitor, nu vor fi majorate impozitele și taxele locale. Propunerea Primăriei a fost aprobată cu unanimitate de voturi și, ca și în anii anteriori, Consiliul Local a îmbrățișat propunerea noastră de a păstra în Caransebeș un nivel redus de taxe și impozite locale”, a precizat primarul Marcel Vela. Potrivit acestuia, sistemul de bonificații, adică reducerea de 10%, se păstrează, dacă impozitelepe clădiri, terenuri și mijloace de transport se plătesc în primele trei luni ale anului viitor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*