CaransebesOnline
Eficientizarea deciziilor în primării PDF Imprimare Email

Eficientizarea deciziilor în primării

Primăria municipiului Caransebeş este partenereul M.A.I. într-un proiect ce are ca scop eficientizarea decizională.

Primăria municipiului Caransebeş şi Unitatea de Politici Publice din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor au semnat un acord de colaborare ce vizează participarea instituţiei cărăşene, ca beneficiar, la implementarea proiectului „Procese decizionale eficiente la nivelul administraţiei publice locale din România“.

Proiectul este finanţat prin programul de dezvoltare a capacităţii administraţiei şi are ca obiectiv dezvoltarea de procese decizionale eficiente la nivelul primăriilor în vederea adaptării la nevoile comunităţii.

Conform lui Marcel Vela, primarul Caransebeşului, scopul implementării unui asemenea proiect este „crearea şi asigurarea unui flux decizional coerent, atât prin dezvoltarea cunoştinţelor şi abilităţilor resurselor umane, dar şi prin îmbunătăţirea procesului de elaborare şi implementare a planificării strategice şi bugetare la nivelul factorilor de decizie“. Perioada de implementare este de 24 de luni, iar termenul de finalizare este 12 noiembrie 2011. Valoarea totală a proiectului este de 8.598.146 de lei, dintre care peste 8,3 milioane vin de la Fondul Social European şi de la bugetul naţional.

Anca Preda

 

 
Liliana Danci, la Mondialul de Alergare Montană PDF Imprimare Email

Tânara atletă caransebeşeancă Liliana Danci, legitimată la Clubul Sportiv Şcolar Caransebeş şi Clubul Sportiv Municipal Reşiţa, va participa duminică, 5 septembrie, la Campionatul Mondial de Alergare Montană. Competiţia are loc la Kamnik, în Republica Slovenia.

Sportiva a obţinut dreptul să ia parte la acest important eveniment în urma unui concurs de selecţie ce s-a desfăşurat în localitatea Sinaia. Aici, Liliana Danci a concurat la categoria „Senioare” şi a alergat pe o distanţă de opt kilometri, cu o diferenţă de nivel de 650 de metri, numai urcare. Caransebeşeanca a trecut prima linia de sosire, într-o manieră detaşată, cu aproximativ cinci minute înaintea urmăritoarelor sale. Tânăra atletă se pregăteşte sub coordonarea profesorilor Iuliana Popescu şi Marian Enache, cu implicarea antrenorului federal Cristian Dragomir. (L. Dinu)

 

 
Evul Mediu... apropiat, la Caransebeş PDF Imprimare Email

Evul Mediu... apropiat, la Caransebeş

În perioada 10-12 septembrie, municipiul Caransebeş va fi gazda celei de-a VII-a ediţii a Festivalului „Sărbătorile Cetăţii“.

Evenimentul va debuta vineri, de la ora 17.00, cu parada participanţilor, pe traseul, Primărie - str. Libertăţii - BCR - str. M. Viteazu - str. Ardealului - str. C.D. Loga - P-ţa Gl. I. Dragalina, iar de la ora 18.00, ansamblurile „Armenişana“ din Armeniş, „Doina Banatului“ din Caransebeş, „Gugulanul“ din Borlova, şi „Banatul“ din Timişoara vor susţine un spectacol folcloric alături de soliştii Cristina Tăcină, Aurelia Ardeleanu, Viorica Magda, Ion Luca Jurjescu, Liliana Laichici şi Maria Didraga.

Vineri, 10 septembrie, de la ora 21.00, participanţii la festival vor face cunoştinţă cu personaje din evul mediu şi vor participa la o serie de momente inedite precum spectacolul medieval cu foc, spectacol de dansuri medievale, animaţie cu păpuşi medievale uriaşe, spectacol cu cimpoaie şi tobe susţinut de Cimpoierii din Transilvania, dar şi jonglerii şi animaţie cu foc realizate de trupa Shadows din Timişoara. Jurnal de Caraş-Severin este partener media al Festivalului „Sărbătorile Cetăţii“.

 

 
Muzeul îşi scoate patrimoniul la vedere PDF Imprimare Email


Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş îşi redeschide porţile pentru vizitatori. Astfel, miercuri, 8 septembrie, va avea loc vernisajul expoziţiei intitulate „Din patrimoniul muzeului caransebeşean”. Cu acest prilej, vor fi expuse, în premieră, statuia Împărătesei Sissi, precum şi bijuterii descoperite la Biserica Medievală în centrul oraşului. „Vizitatorii vor avea ocazia să admire frumuseţea statuii despre existenţa căreia nu se mai ştia nimic până în 2000, când a fost descoperită întâmplător. De asemenea, oferim posibilitatea celor interesaţi să se fotografieze alături de statuia celei mai frumoase femei a Imperiului Austro-Ungar. Totodată, expoziţia va fi completată de un schelet descoperit într-o criptă a bisericii, alături de care vom expune câteva din bijuteriile medievale din tezaurul instituţiei noastre”, ne-a declarat Bogdana Branca, muzeograf. Vernisajul va avea loc la ora 12, în sălile amenajate la parterul muzeului. În deschiderea acţiunii, va vorbi asistenţei dr. Adrian Ardeţ, directorul instituţiei, iar prezentarea exponatelor va fi făcută de specialişti în domeniu din Banat. (C. Senco)

 

 
<< Început < Anterior 1 2 Următor > Sfârşit >>

JPAGE_CURRENT_OF_TOTAL