Get Adobe Flash player

Ionilor, ce va mai place Miorita!

REŞIŢA – Vizavi de semnarea protocolului USD CS, de către Ion Mocioalcă, Ion Tabugan şi Ioan Ţundrea, preşedintele PNL Caraş-Severin, Marcel Vela, a adus în discuţie mitul Mioriţei, susţinând totodată că „tot Crin Antonescu va fi noul preşedinte al României”.

Liderul liberal a comentat vineri pentru Jurnal de Caraș-Severin ultimele evoluții din USL și înființarea și la nivelul județului a Uniunii Social Democrate. Potrivit acestuia: „Dacă până săptămâna trecută eram oarecum optimist că USL-ul va funcționa frumos și că miniștrii liberali vor fi nominalizați așa cum au fost propuși de către Biroul Politic Central şi Delegația Permanentă a PNL, văzând ceea ce se întâmplă încep să am unele îndoieli. Înființarea USD-ului şi aici, în Caraş-Severin,încalcă protocolul nostru de prietenie şi bunăvoire, iar o altă alianță cu o denumire care este apropiată de USL este evident o strategie electorală pentru a se crea confuzie la alegerile europarlamentare.Dar, trăim într-o țară liberă, fiecare partid este liber să ia ce decizie dorește și se vede că balada Miorița le-a plăcut foarte mult celor de la PSD, UNPR și PC. Ei parafează acum o nouă înfrățire politică, noi le spunem doar să ia aminte că liberalii nu au agreeat niciodată mentalitatea ciobănaşului moldovean. Indiferent de ce alianţe şi majorităţi vor improviza, tot Crin Antonescu va fi noul preşedinte al României”.

N.C.

Sursa: http://www.caon.ro/

Lasă un răspuns