Get Adobe Flash player

Jertfa lor, sculptata in vesmantul neuitarii

DOBROUTOV – O troiță închinată memoriei celor 66.000 de militari români care şi-au dat viaţa, au fost răniţi sau daţi dispăruţi în Cehoslovacia în cel de-al Doilea Război Mondial a fost dezvelită sâmbătă, în localitatea Dobroutov din Cehia. Inițiativa, „o nouă filă în istoria relaţiilor de prietenie între români şi cehi”, după cum preciza ambasadorul Daniela Gîtman, a aparținut Ambasadei României la Praga şi a fost dusă la bun sfârşit de Primăria Caransebeş.

 Galerie foto

Monumentul dezvelit sâmbătă la Dobroutov este alcătuit dintr-o troiţă de stejar lucrată de meşteri maramureşeni şi o placă memorială din marmură.

Totul a fost realizat cu susţinerea financiară a municipalității din Caransebeş. Până acum, pe locul monumentului era amplasată o cruce din fier, o replică a celei de mesteacăn ridicată la 2 iunie 1945 de militarii români. Ambasadorul Daniela Gîtman și-a a exprimat convingerea că „în jurul acestui proiect se scrie o nouă filă în istoria relaţiilor de prietenie între români şi cehi” și a mulţumit Primăriei Caransebeş şi Casei de Cultură „George Suru” pentru rolul esenţial în realizarea monumentului. Unii dintre eroii români căzuți în Cehoslovacia sunt din Banat și din Caransebeș, iar gestul Primăriei din capitala gugulanilor este făcut în numele tuturor primarilor din ale căror localități au fost victimele celui de-al Doilea Război Mondial.

„Pentru eroii care au murit în Cehoslovacia și pentru sângele românesc de pe aceste dealuri cred că în fiecare dimineață, atunci când răsare, soarele este învelit în tricolorul românesc”, a spus, emoționat, primarul Marcel Vela la dezvelirea monumentului. Potrivit primarului din Dobroutov, Václav Vavroušek, noul monument românesc „devine un reper important al localităţii si le mulțumesc celor care au îngrijit fosta cruce românească şi au cinstit, de-a lungul deceniilor, prin flori, memoria eroilor români”. Inaugurarea troiței de la Dobroutov a mai cuprins o ceremonie militară precum și o slujbă de sfinţire a monumentului şi de pomenire a eroilor români, oficiată de parohul comunităţii româneşti din Praga.

Nina Curiţa

Sursa: http://www.caon.ro/jertfa-lor-sculptata-in-vesmantul-neuitarii/1426622

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*