Get Adobe Flash player

Joc si voie buna la gugulani

Expoziţie de păsări şi animale mici de rasă, legume şi fructe, produse lactate şi apicole, program artistic şi spectacole de dansuri folclorice, de toate acestea vor avea parte, zilele acestea, locuitorii municipiului de pe Timiş şi Sebeş.

Toate acestea se datorează administraţiei locale şi conducerii Casei de Cultură „George Suru“, care organizează, în Piaţa centrală agroalimentară a Caransebeşului, cea de-a III-a ediţie a FestivaluluiToamna la Gugulani.

Festivalul se adresează, potrivit primarului Marcel Vela, atât caransebeșenilor cât mai ales celor care vin în fiecare joi la oraș, din întreaga zonă, să-și expună produsele sau să cumpere din roadele gugulanilor. „Toamna la gugulani este înfrumusețarea unui buchet de flori cu o panglică deosebită. Am încercat să legăm acest buchet de flori al tradiţiei istorice cu o panglică și culturală și administrativă, am încercat să scoatem în evidență toți producătorii, indiferent din ce județ sau zonă a României vin în această piață să-și vindă produsele“, a spus edilul-șef.

Pe scena amenajată în Piața Centrală, primarul Vela, însoțit de alte oficialități locale și județene, i-a premiat cu bani și diplome pe expozanții celor mai atrăgătoare și de calitate produse. Câteva ore mai târziu, au avut loc spectacolele folclorice susţinute de ansamblurile „Armenişana“, coregraf Mitru Dragomir, şi „Doina Timişului“, în coregrafia lui Marius Ursu, dirijor Dorin Sicoe şi cu Nicu Novac în recital.

Vineri, de la ora 15.00, este rândul Tarafului „Olanii“ să urce pe scenă împreună cu invitaţii: Vanesa şi Alin Olan, Daniela Văcărescu, Florica Franţ, Loredana Sitariu şi Ştefan Isac. Invitata serii este îndrăgita interpretă Maria Didraga. Vor dansa „Junii gugulanilor“, coregraf Adrian Jurchescu, grupurile de copii ale Casei de Cultură „George Suru“, în coregrafia lui Ciprian Ambruş, şi Ansamblul artistic „Hora Belinţului“ din judeţul Timiş, conducerea artistică şi coregrafia Adrian Zimbran.

Sâmbătă, începând cu ora 15.00, îşi va da concursul Ansamblul Folcloric „Hora Caraşului“, din Oraviţa, sub conducerea muzicală a prof. Viorel Marin şi Gelu Tudor şi în coregrafia Vioricăi Chişărău, iar de la ora 16.30 pe scenă va urca Ansamblul „Cununa Ardealului“, din Topliţa şi Deta, alături de soliştii vocali: Irina Deac, Diana Boţoni, Maria Păvălean, Diana Suciu, Feliciana Roiban şi Ovidiu Furnea. Tot în cea de-a treia zi a festivalului, pe scenă va urca şi grupul vocal „Izvoraşul“. Momentul va fi urmat de un dans oriental cu interpreta Irina Deac.

În ultima zi, duminică, de la 12.00, va avea loc jurizarea expoziţiilor de păsări de rasă, iepuri, păsări exotice, ovine şi caprine, bovine, suine şi cabaline. O oră mai târziu, spectatorii pot urmări evoluţia Ansamblului Folcloric „Păstrătorii tradiţiei“, din Pecica, judeţul Arad, iar de la 15.00, Ansamblul Folcloric „Sânziene Bănăţene“, din Giarmata, judeţul Timiş, precum şi Orchestra Asociaţei „Pro Datina“.

Roxana Bălan Nafiru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*