Get Adobe Flash player

La 17 ani este pilot pe aeronave usoare

După ce anul trecut stabilea o premieră, devenind, la 16 ani și 4 luni, cel mai tânăr pilot al Aeroclubului Caransebeș care zbura în simplă comandă, Giulia Ardelean și-a văzut în urmă cu câteva zile visul împlinit.
Tânăra din Sasca Montană a obținut brevetul de pilot pe aeronave ultraușoare motorizate (ULM-n.r.), o performanță care a necesitat efort, curaj, inteligență și îndemânare. Brevetul i-a fost înmânat Giuliei chiar de comandantul aeroclubului din Caransebeș, Cristian Iorgov, unul din cei patru „Șoimi ai României” din lotul național de acrobație.

„Pentru mine zborul înseamnă totul, mă simt foarte bine în aer. Sfatul meu este ca pasionații de zbor să încerce măcar o dată în viață înălțimile. Mai departe vreau să mă antrenez pentru concursuri cu ULM, pentru că e prima mea pasiune și nu o să renunț la ea. Voi continua și cu planorismul și aș vrea ceva pe PPL (pilot privat de avion-n.r.), poate și mai departe, aviația pentru mine e viață. Le mulțumesc pe această cale celor de la care am avut atâtea de învățat, instructorii Vasile Câmpeanu și Marinel Chevereșan”, le-a spus Giulia celor peste 1.000 de oameni veniți sâmbătă pe aeroportul din Caransebeș la mitingul aviatic.

giulia

Pasiunea adolescentei nu a trecut neobservată de autoritățile locale. Primarul Marcel Vela vede în tânăra de nici 18 ani un model pentru toți copiii din ziua de azi, un exemplul de urmat chiar la aeroclubul din Caransebeș, unde cursurile pentru elevi sunt gratuite. „Este o onoare și o bucurie, iată, ca aeroclubul din Caransebeș să dea încă un pilot cu brevet. Nu orice copil vine cale de zeci de kilometri pentru a-și urma o pasiune, Giulia a dovedit o ambiție ieșită din comun și a vrut să vadă cerul în toată splendoarea lui. Ea este un talent pe care trebuie să-l susținem pe mai departe ca să se împlinească profesional în domeniul aeronautic. Vom căuta soluții împreună cu Consiliul Local, cu oameni de afaceri, dispuși să ajute un talent și un model ca ea”, a spus și primarul Marcel Vela, bucuros de reușita tinerei eleve a Aeroclubului Caransebeș.

Sursa: http://www.caon.ro/la-17-ani-este-pilot-pe-aeronave-usoare/1576378

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*