Get Adobe Flash player

La echipa caransebeseana  rezista, totusi, vechea garda

Scris de Sorin Rogoz – CARANSEBEŞ – Într-o partidă de verificare, FC Caransebeş 1913 – Ripensia Timişoara 0-4 (0-0, 0-2, 0-2).

Primele două acţiuni mai importante şi le-au trecut în cont gazdele, în minutele 2 şi 16 Lupu trimiţând balonul pe lângă poarta apărată de Ciui. În replică, oaspeţii au avut o fază periculoasă în minutul 24, Pascal prinzând şutul expediat de Toma de la 18 metri, şi în minutul 29, când portarul caransebeşean a respins cu un reflex spectaculos şutul din 6 metri al lui Trifu.

Scorul a fost deschis în minutul 32, după o fază prelungită de atac a timişorenilor, când fundaşii gazdelor au ezitat în lanţ, iar Toma a trimis necruţător, de la 14 metri, la semiînălţime, făcând inutilă intervenţia lui Pascal.

Caransebeşenii puteau egala în minutul 40, când Domil, bine angajat în adâncime, a rămas singur cu Ciui, însă portarul oaspeţilor s-a opus şutului. În minutul 57, în urma unei colaborări între Ungureanu şi Toma, acesta din urmă a expediat un şut din marginea careului care s-a oprit în bara transversală, pentru ca peste doar două minute, după o fază trasă parcă la indigo, Toma să marcheze la colţul scurt al porţii apărate de Birăiescu.

Golul de 3-0 a fost înscris de Ungureanu, din lovitură liberă de la 20 de metri dictată în urma unui fault asupra lui Popa, balonul ducându-se în stânga lui Birăescu, portarul gugulan văzându-se nevoit să scoată mingea din plasă. Ultimul gol al partidei a fost înscris în minutul 86, când Herţanu a recuperat un balon la 25 de metri, i-a pasat în adâncime lui Berescu, iar acesta, ajuns în careu, a înţepat mingea pe lângă Birăiescu, ieşit în întâmpinare.

FC Caransebeş a început în formula: Pascal, Cerbone, Goşa, Hamza, H. Bona, Suciu, Telecican, Lupu, Buşu, Roman, Bălan; pe parcurs au mai evoluat Birăiescu, Matica, L. Vătafu, Mimiş, Vădrariu, Suru, Avramescu, Poenaru, Livan, La Vecchia, Domil, Mariţescu, Curelea, Stepanescu şi Iancu. Antrenor, Giovanni Pissano.

Așadar, din vechea gardă, rămân în continuare la echipă Pascal, Birăiescu, Goșa, Lupu, Bușu, Roman, Suru, Săulescu (care revine de luni la antrenament) şi Negoescu (accidentat), iar dintre cei testaţi, La Vecchia şi Cerbone.

Sursa: http://www.caon.ro/la-echipa-caransebeseana-rezista-totusi-vechea-garda/1559754

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*