Get Adobe Flash player

La FC Caransebes a sunat adunarea!

Scris de Adrian Crânganu – CARANSEBEŞ – Timp de o săptămână, jucătorii au ca program special readaptarea la efort .

Lotul echipei FC Caransebeş 1913, aşa cum se numeşte mai nou formaţia gugulană, s-a reunit luni, 6 iulie, pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş, cu acest prilej având loc deja un prim antrenament sub comanda principalului Alin Artimon, a secundului Alin Paleacu şi a antrenorului de portari Dan Doran.

La apelul lansat de conducerea clubului caransebeșean au răspuns, din vechiul lot, căpitanul Goşa, Roman, Birău, Stoica, Lupu, Săulescu, Buşu (care, chiar dacă nu a jucat în retur, s-a pregătit alături de echipă şi rămâne la Caransebeş), Ciprian Dinu (cu care preşedintele Dorin Micşa afirmă că s-a bătut palma în proporţie de 95 la sută), Negoescu, Suru, precum și portarii Birăescu şi Pascal.

În pauza competiţională au plecat de la echipă nouă jucători – Artean, care a revenit la Poli Timişoara, Cotigă, Manea, Horia Popa, Precup, Boştină, Ionuţ Stancu, Coca şi Stoianoff, cu doi dintre aceştia reziliindu-se deja contractele, ceilalţi fiind oricum la final de contract. S-au înregistrat însă şi două absenţe, cele ale lui Tomozei şi Pârvu, care nu s-au prezentat la reunirea lotului deşi au contract cu FC Caransebeş pe o perioadă de încă un an, Dorin Micşa declarând că, din câte ştie el, cei doi şi-au exprimat dorinţa de a părăsi gruparea gugulană.

În ceea ce priveşte programul de pregătire, timp de o săptămână jucătorii vor face readaptare la efort, după care va urma un cantonament centralizat local, pe viitor conducerea clubului încercând să organizeze un cantonament de zece zile într-o locaţie unde să poată juca şi trei sau patru meciuri amicale. „Suntem în discuţii pentru a face acest lucru în Ungaria, însă trebuie să mai stabilim şi echipele cu care urmează să jucăm. Dacă nu vom reuşi această «evadare», şi a doua parte a pregătirilor o vom efectua tot la Caransebeş, cu meciuri amicale mai multe, atât acasă, cât şi în deplasare”, a mai spus Dorin Micşa.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*