Liviu Groza a predat stafeta istoriei

Liviu Groza a predat stafeta istoriei

CARANSEBEŞ – Istoricul Liviu Groza şi-a lansat în faţa elevilor şi a cadrelor didactice de la Liceul „C.D. Loga” cea de-a cincizeci şi cincea carte.

 Este vorba despre volumul al treilea al lucrării „Contribuţii la monografia Caransebeşului”, apărută anul acesta la Editura „Nagard” din Lugoj.

„E atât de minunat să ai şansa să redescoperi o lume în care de fapt trăieşti zi de zi, o lume care are poveştile şi învăţămintele ei. Se spune că poporul care îşi uită istoria riscă să repete greşelile. Momentul acesta are ca scop întâlnirea cu noi înşine, cu sufletul nostru. Sunt sigură că veţi şti să daţi tuturor o lecţie de demnitate, o lecţie de onoare, dar pentru toate aceste lecţii este nevoie de modele, iar Liviu Groza este un model pentru fiecare dintre noi”, a spus prof. Ana Paica.

Despre viaţa şi opera venerabilului istoric caransebeşean a vorbit profesorul şi scriitorul Sever Bălăşoiu: „Domnul colonel este un autor prolific, care a scris nu mai puţin de 55 de cărţi, preocupat de istoria locului, de personalităţi, evenimente, întâmplări din oraş şi din zonă, precum şi de reliefarea acestora în numeroasele volume pe care le-a tipărit până acum”.

În finalul manifestării a luat cuvântul Liviu Groza, care le-a provestit celor prezenţi despre începuturile activităţii sale ca istoric şi despre felul în care s-au scris cele 55 de cărţi al căror autor este. „Pe băncile liceului fiind, aşa cum sunteţi dumneavoastră acum, îmi pusesem în plan să ajung medic chirurg. Disensiunile din cadrul familiei m-au determinat să dau jos halatul de student la medicină şi să îmbrac haina dură, cazonă, a Armatei Române. Nu îmi pare rău, pentru că Armata Română mi-a adus cele mai mari satisfacţii”.

Istoricul a povestit cum şi-a axat activitatea pe Regimentul de Graniţă de la Caransebeş, regiment austriac care a dat 25 de generali, peste 200 de ofiţeri superiori şi un număr impresionant de subofiţeri, dintre care unii au servit cu devotament Curtea de la Viena, dar nu au uitat niciodată că sunt români.

„Aş putea să vă mai spun multe despre oraş. Caransebeşul e sălaşul meu, străzile toate îmi spun câte ceva… Mi-a intrat în sânge oraşul Caransebeş şi când trebuie să vorbesc despre el mă cutremur”, a mai spus Liviu Groza.

În final, reputatul istoric i-a făcut cadou Emanuelei Gavrilovici-Didraga, din clasa a XII-a, care a participat pentru al patrulea an consecutiv la Olimpiada Naţională de Istorie, o carte pe care, a spus autorul, dacă o va citi, „se va îmbolnăvi de istorie”. Mai mult decât atât, colonelul i-a pus în ea cartea de vizită, cu rugămintea ca, în momentul în care va ajunge studentă la Istorie, să-i scrie.

Bianca Meteş

Sursa: http://www.caon.ro/