Get Adobe Flash player

Lucrari care mai scot si primarul în teren

Diverse lucrări efectuate în Caransebeş au fost verificate chiar de edilul oraşului.

Preocupat de modernizarea trotuarelor cu pavele care continuă în aceste zile în Caransebeş, primarul Marcel Vela a mers vinerea trecută în zona centrelor comerciale Kaufland şi Lidl, pentru a verifica modul cum decurg aceste lucrări. Edilul a discutat la faţa locului cu dirigintele de şantier care l-a asigurat că lucrările sunt în grafic, chiar dacă uneori mai apare câte o problemă. Aşa s-a întâmplat şi vineri, un şanţ de scurgere a apei pluviale dând bătăi de cap constructorilor, însă în urma discuţiilor s-a găsit şi soluţia: montarea unui tub care să preia apa din precipitaţii.

Potrivit edilului-şef, lucrările din cartierul Pipirig prevăd, la fel ca în zona centrală, montarea gardului din fier forjat pe ambele trotuare, astfel încât cetăţenii şi elevii care frecventează unităţile de învăţământ din zonă să fie protejaţi.

„Suntem în faza în care depistăm pe teren tot felul de anomalii şi încercăm să găsim varianta optimă care să convină atât constructorului şi administraţiei locale cât mai ales cetăţenilor, evident fără costuri suplimentare. Sperăm să terminăm cât mai repede amenajarea trotuarelor din Pipirig, până la intrarea în cartierul ACH şi până la Sala Polivalentă, urmând ca la anul să continuăm cu zona de trotuar din faţa Liceului Decebal“, a precizat Vela.

Edilul a adăugat că, tot în această toamnă, municipalitatea a mai pregătit o surpriză în ceea ce priveşte înfrumuseţarea Caransebeşului. „Este vorba de plantarea din loc în loc a unor copaci ornamentali importaţi din Olanda, rezistenţi la temperaturi joase. Vom monta grilaje, astfel încât apa pluvială şi lucrătorii de la sere să poată uda aceşti copaci deosebit de frumoşi“, a mai spus primarul, care i-a asigurat pe locuitori că lucrările de modernizare se vor extinde în 2013 şi în alte cartiere.

Lidia Almăjanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*