Get Adobe Flash player
Marcel Vela il sustine pe Crin Antonescu

Preşedintele PNL Caraş-Severin este de partea şefului partidului în lupta cu Andrei Chiliman.

Constatând persistenţa dlui Andrei Chiliman, primar al Sectorului 1 Bucureşti, în declaraţii publice la adresa preşedintelui PNL Crin Antonescu şi a orientării actuale a PNL, preşedinţii filialelor PNL din Regiunea Vest, au făcut câteva precizări, adunate într-un comunicat de presă comun. „Nu există niciun temei real ca cineva să-l poată acuza pe preşedintele Crin Antonescu, respectiv Partidul Naţional Liberal sub conducerea sa, de conduită nedemocratică, antieuropeană, antiamericană etc, de nerespectarea statului de drept, de abatere de la linia tradiţională de dreapta şi centru-dreapta a partidului, respectiv de orientare pro-orientală şi de deviaţionism spre stânga. Dimpotrivă, în toate dezbaterile şi deliberările din forurile interne ale partidului, ca şi în manifestările din spaţiul public, preşedintele Crin Antonescu şi PNL au dat dovadă de consecvenţă în aderarea la valorile democraţiei de tip occidental şi implicarea activă în apărarea acestora în România, în preocuparea pentru consolidarea poziţiei României în Uniunea Europeană şi NATO şi manifestarea sa demnă alături de parteneri, respectiv în promovarea principiilor politice de dreapta şi centru-dreapta. Toate deciziile pe care dl Chiliman le impută dlui Crin Antonescu au fost luate sau cel puţin validate şi susţinute de către forurile statutare ale PNL, unele chiar la nivel de Congres. Cerem colegilor noştri de partid încetarea imediată a oricărui atac nestatutar şi incorect la adresa preşedintelui Crin Antonescu şi a Partidului Naţional Liberal“, se specifică în scrisoarea semnată de Nicolae Robu, Mircea Moloţ, Ioan Cristina şi Marcel Vela, preşedinţii filialelor PNL din cele patru judeţe din Vest: Timiş, Hunedoara, Arad şi Caraş-Severin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*