Get Adobe Flash player

Marcel Vela va primi Ordinul Kapetan Misa Anastasijevic

CARANSEBEŞ – Decorat recent de Patriarhia Română pentru activitatea remarcabilă în apărarea valorilor creştine şi slujirea Bisericii şi a comunităţii, primarul Caransebeşului, Marcel Vela, este apreciat şi peste graniţe.

În urmă cu câteva zile, la propunerea administraţiei oraşului sârb Kovacica şi a Camerei de Comerţ a regiunii Voivodina, edilul-şef a fost distins cu Ordinul „Kapetan Misa Anastasijevic“, un cunoscut comerciant sârb din secolul al XIX-lea, lui Vela fiindu-i recunoscute în acest fel meritele în dezvoltarea colaborării bilaterale şi a proiectelor comune în regiune. În ultimii ani, municipalitatea din Caransebeş a derulat mai multe proiecte europene în parteneriat cu comunităţi din Serbia, alte câteva iniţiative de acest gen fiind preconizate începând chiar din 2013.

Distincţia îi va fi decernată primarului Vela în 27 noiembrie, într-un cadru festiv, manifestarea fiind găzduită de municipalitatea dinKovacica. Tot atunci vor fi decoraţi cu aceeaşi distincţie şi ambasadorul Slovaciei în Serbia, Jan Varsoi, dar şi alte personalităţi importante, antreprenori şi companii de succes din Voivodina.

Nina Curiţa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*